Tag: Apahida
-

Trei eleve de la Școala din Apahida au obținut rezultate foarte bune la examenul de capacitate. Vezi tabelul cu mediile obținute de elevii din Apahida
După ce s-au afișat notele la examenul național de capacitate, în urma căruia se face admiterea în liceu, elevii de la Liceul Ștefan Pascu din Apahida au reușit să aducă un plus de prestigiu școlii din Apahida. Deși există multe voci care susțin că la Apahida nu se face școală…
-

Prelungirea noului PUG de către noul Consiliul Local Apahida este o imensă ILEGALITATE. Consilierul PNL Radu Păcurar a votat alături de PSD. Preotul Trâncă adus în pragul disperării de Păcurar care vrea să construiască un bloc lângă casa lui
Pe rolul Consiliului Local Apahida, la ședința extraordinară convocată de primarul Grigore Fati, în data de 30 iunie 2016, pe ordinea de zi s-a regăsit și proiectul privind prelungirea cu încă șase luni a actualului Plan Urbanistic General, plan care este foarte permisiv, și care permite construirea de blocuri între…
-

Apahida sub cod portocaliu de ploi. Străzile au fost inundate
După zile de caniculă, când și la umbră se înregistrau 38 de grade Celsius, la Apahida a plouat, luni, așa de tare încât canalizarea nu a mai putut face față volumului mare de apă. Mai multe fotografii surprinse de apahideni arată că, zona străzii Republicii a fost inundată iar apa…
-

Cum va arăta și unde va fi construit noul sens giratoriu din Apahida
La Apahida, în intersecția cu drumul național DN 1C, care duce spre Mociu, va fi construit un sens giratoriu. Planul după care va fi construit acest sens giratoriu este deja gata, susțin autoritățile implicate. Instituția care va construi noul sens giratoriu din zona fostului post de control va fi Compania…
-

Surpriză în ancheta incendiului de pe strada Decebal! Suspectul este o femeie …
După o anchetă de câteva zile, polițiștii clujeni de la Serviciul de Investigații Criminale au conturat deja primele ipoteze care să conducă la persoana care a incendiat o camionetă Ford, care era parcată pe strada Decebal, din Apahida. Mașina era proprietatea lui N. I., care locuiește în chirie într-un apartament…
-

Liberalul Tudor Oros riscă să își piardă mandatul de consilier local. Și-a făcut flotant pe Cluj pentru un AMĂRÂT de loc de parcare
Nici nu a fost ales bine în Consiliul Local Apahida, pe listele PNL, că liberalul Tudor Oros este la un pas să își piardă mandatul de consilier local, imediat după validare. Tudor Oros are viză de flotant pe o adresă din municipiul Cluj Napoca, viză care a fost cerută de…
-

EXCLUSIV! Răzbunare la Apahida! O camionetă a fost incendiată și s-a făcut scrum
În cursul nopții de miercuri spre joi, pe strada Decebal din Apahida a avut loc un incendiu ciudat. O camionetă Ford, s-a făcut scrum în urma unui incendiu, care a pornit din senin, în timp ce mașina era parcată. Cei care locuiesc în zona respectivă, susțin că mașina este proprietatea…
-

Infractor periculos arestat pentru 20 de zile după ce a intrat peste o familie din Sânnicoară, în toiul nopții
Un recidivist periculos, condamnat în trecut pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, a fost prins de polițiști, la scurt timp după ce a sustras suma de 150 de lei dintr-o casă din Sânnicoară. Strugurel Lăcătuș, susține Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj a fost susprins de proprietarul unei…
-

Piatra cu care au pietruite ”electoral” drumurile din Apahida nu poate fi plătită. Primăria a cumpărat cu 1.200 de tone de piatră mai mult decât contractul
Acțiunea ”pietruirea electorală” a intrat într-un impas deoarece, susțin sursele noastre, deoarece Primăria Apahida a recepționat mai multă piatră decât cantitatea existentă în contract. În urmă cu câteva săptămâni, la nivelul comunei Apahida a demarat marea acțiune a pietruirii drumurilor din localitățile comunei. Pentru acest lucru, Primăria Apahida a organizat…
-

Zona Triunghi CFR din Apahida a fost ”sărită” de la pietruire. Primarul Fati promite intervenția de urgență
Locuitorii din zona Triunghiului CFR, din Apahida, susțin că străzile au rămas nepietruite după lucrările de canalizare care au avut loc în zona respectivă. Oamenii susțin că în zonă au fost efectuate lucrări de introducere a rețelei de canalizare, și că firma care s-a construit acest obiectiv nu a mai…