Mult discutata problemă a căsătoriei între persoanele de același sex a ajuns și la Apahida. Duminică, după liturghie, preotul Ioan Iacob Diț le-a explicat credincioșilor prezenți că se adună semnături pentru modificare Constituției României, în sensul de a se stipula concret că familia este compusă din soț și soție, sau mai pe românește între un bărbat și femeie. ”Familia creștină este între bărbat și femeie. În prezent, în Constituție se prevede că familia este compusă din doi soți, ceea ce este înterpretabil”, le-a spus preotul Diț, celor prezenți.

Preotul Diț a declarat pentru ziardeapahida.ro că inițiativa nu îi aparține. ”Nu este o iniţiativă a mea, personală. Nu este nici o iniţiativă a Bisericii Ortodoxe Române. Este o iniţiativă a unei instituţii libere românesti pe care o susţinem. Eu personal, ca membru al Bisericii Ortodoxe Române nu mă implic decât în a spune oamenilor adevărul din punct de vedere al doctrinei ortodoxe. Pentru noi, căsătoria este între bărbat şi femeie”, a declarat preotul paroh Diţ.
Pentru prima dată această problemă a fost ridicată de IPS Ioan, mitropolitul Banatului care, în Pastorala de Crăciun, le-a spus credincioşilor că trebuie să îi ajute pe cei care stîrng semnături pentru modificarea Constiuţiei. ”Este o iniţiaţivă civică pe care fraţii noştri care iubesc familia creştină ar dori să le-o prezinte celor care conduc destinele acestui neam şi să scrie acolo în Constituţie că familia creştină are la bază codul familiei din Sfânta Scriptură – familia este tocmită după rânduiala lui Dumnezeu – bărbat şi femeie. De aceea, dacă veţi găsi tineri studenţi care o să vă roage să semnaţi, vă îndemn cu încredere pentru că, dacă nu mă înşel, nu ştiu dacă nu săptămâna trecută, nu ştiu dacă nu Grecia, a fost îngenuncheată în sensul acesta. Suntem un popor cu mult mai mulţi credincioşi şi de aceea să-L rugăm pe Dumnezeu să păzească familia binecuvântată în faţa sfântului altar al neamului nostru. Aici aţi venit frăţiile voastre şi părinţii domniilor voastre – bărbat şi femeie”, a spus ÎPS Ioan, credincioşilor.

Leave a reply to Marius Cancel reply