Poate că prima promisiune pe care candidatul PNL Apahida, Ligia Pop, la funcția de primar, ar trebui să o treacă pe listă dorințelor, ar fi rezolvarea problemei sistemului de canalizare din Apahida.
În loc de povești mincinoase, care nu mai prind în 2020, oamenii politici ar trebui să se implice în rezolvarea problemelor adevărate. Iar problema canalizării este una imensă în Apahida!
Dacă străbați Apahida, dintr-o parte în alta, nu există să nu strâmbi din nas de două – trei ori, din cauza mirosului greu de canalizare. Dacă circuli cu autobuzul M41, pasagerii știu deja unde miroase a canalizare și din instinct duc mâna la nas. Un astfel de loc este între Sânnicoară și Apahida, în dreptul blocurilor nou construite. Un alt loc este la Penny. Un alt loc la intrarea în Apahida, vizavi de Gara CFR.
Situația este una care persistă de ani de zile și nimeni nu a mișcat un deget să rezolve problema. La fiecare patru ani, politicieni vin să ne ceară voturile și să ne promită marea cu sarea, doar, doar or fi aleși, dar nimeni nu pomenește nimic despre problemele reale. Dacă li se amintește de cineva, aruncă repede vina pe contracandidat.
Acum e vremea să se treacă la fapte.
Scriem Ligia Pop pentru că e candidata PNL Apahida și pentru că toată ziua o ține ”langa” cu ce a făcut Consiliul Județean Cluj și președintele Alin Tișe pentru Apahida. În primul rând, ”Tișe – șapte blocuri” – i se spune așa pentru că prin firma lui construiește șapte blocuri pe strada Brăduțului 25A din Cluj Napoca – nici nu știe unde e Apahida. A venit acum un an la o întâlnire cu apahidenii, care a avut loc la Căminul Cultural din Apahida, însoțit de Călin Neamțu, directorul Companiei de Apă Someș. S-a ridicat problema canalizării și a construcțiilor de blocuri între case, iar oamenii l-au dus pe Neamțu să vadă dezastrul de la ”podul de fier” de lângă Penny. Atunci s-au promis rezolvări, care au rămas la stadiul de promisiuni. După un an, în Apahida tot miroase a căcat, de parcă am fi o mare stație de epurare a dejecțiilor. Oamenii sună disperați la Compania de Apă, de unde li se spune că situația este cunoscută, dar nu o rezolvă nimeni.
Prima problemă ține de Consiliul Județean Cluj, deoarece Compania de Apă Someș, care administrează rețeaua de canalizare din Apahida, aparține acestei instituții. Deci Tișe, șeful politic al Ligiei Pop trebuie să rezolve problema. E simplu. Iar Ligia Pop trebuie să înțeleagă că dacă vrea voturile noastre trebuie să vină cu răspunsuri reale, la probleme reale. Nu povești. Nu minciuni. Nu vise.
Ziar de Apahida îi va lua la rând pe toți candidații. Nu facem politică, ci doar ne interesează de soarta comunei.