Minune de Mos Nicolae la Jucu. A trecut prin fața trenului cu o secundă înainte

Un bărbat din Jucu Herghelie a fost la un pas de a fi ucis de un tren de persoane, care circula pe ruta Cluj Napoca-Bistrița. Bărbatul poate spune că a fost martorul unei minuni. Incidentul a avut loc miercuri seara, în 4 decembrie, șoferul de 20 de ani a fost la un pas de a fi spulberat de tren, la trecerea la nivel cu cale ferată din Jucu Herghelie.

Pe imagini se pate observa cum mașina tânărului așteaptă trecerea unui tren după care, încet, încet, pornește, fără să observe că din partea stângă, venea alt tren.

”Acesta nu a respectat semnalele luminoase și acustice, fiind surprins în gabaritul căii ferate de trenul care circulația pe relația Cluj-Bistrița Nord. Cel în cauză ne-a mărturisit că, de-a lungul timpului, a tratat toate lucrurile cu responsabilitate; nu a mai avut niciodată un eveniment rutier. Însă, ne-a relatat că, în acel moment, atenția îi era distrasă de convorbirea telefonică pe care o purta. Acum, îl încearcă sentimente contradictorii. E supărat că a predat permisul de conducere pentru 90 de zile, însă e bucuros că se află printre noi”, relatează polițiștii, pe Facebook.

”Mașina se repară, permisul se redobândește. Tânărul își va petrece sărbătorile alături de cei dragi. Suntem convinși că experiența prin care a trecut îl va ajuta să prețuiască mai mult viața și să fie și mai responsabil decât a fost până acum”, au mai scris polițiștii clujeni.

CNCFR S.A. – Sucursala Cluj monitorizează cele mai circulate treceri la nivel cu calea ferată pentru siguranța călătorilor și a participanților la trafic. Imaginile au fost preluate de IPJ Cluj, care l-a identificat pe șofer și l-a chemat la audieri, unde a fost amendat și a rămas fără permisul de conducere.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s