A murit încă un tânăr în accidentul de sâmbătă seara de pe centura CUG-Apahida. Vezi cine sunt cei care au murit NEVINOVAȚI

Un alt doilea clujean a murit în urma gravului accident care s-a petrecut duminică seara pe centura CUG Apahida.

Potrivit unor surse oficiale din cadrul IPJ Cluj, șoferul autoturismului Logan, care circula regulamentar, Rareș Sabău, de 34 de ani, (n.n. – cel cu basca albastra) a decedat la Unitatea de Primire a Urgențelor.

Medicii clujeni au încercat imposibilul pentru a-l salva pe Rareș Sabău dar leziunile suferite au fost prea mari. În cele din urmă, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

În accidentul de sâmbtătă seara a mai decedat și un alt clujean în vârstă de 22 de ani, Octavian Rus. Cei doi care au decedat erau vecini și alături de alți trei prieteni, care au suferit răni grave, au fost implicați într-un grav accident de circulație.

Un inconștient a făcut o depășire pe linie continuă și a pătruns pe contrasens. Din sens opus, circula un Logam, condus de Rareș Sabău. Acesta, fiind șofer de meserie a tras dreapta dar mașina a intrat în balans și s-a răsturnat de cinci ori pe carosabil, după care mașina s-a oprit pe un câmp din afara părții carosabile.

Citește mai multe AICI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s