Se lucrează cu viteza melcului la noile stații din Apahida! Ce contract ”aiurea” a semnat Primăria Apahida. Prima stație la Câmpenești.

În data de 3 mai, autoritățile din Apahida, primar, viceprimar, etc. au dat startul la noul proiect care vizează construcția de stații pentru transportul în comun, în comuna noastră.

Prima stație va fi construită în Câmpenești. Din fotografiile atașate pe facebook de Primăria Apahida, se poate observa că acestea au suprafață de câțiva metri pătrați, dar vor costa peste 12.500 de euro/bucata. Lucrările au început în data de trei mai, iar de atunci abia s-au turnat trei metri pătrați de beton.

De altfel, consilierul local Viorel Nacu a criticat viteza cu care se lucrează la aceste stații. ”Au trecut două săptămâni de la selfie-ul din data de trei mai. Întrebare întrebătoare: În acest ritm când estimați că se vor finaliza toate stațiile”, se întrebă retoric consilierul Nacu, făcând trimitere la primarul comunei Apahida, excelența sa Grigore Fati, care a fost imortalizat în fotografiile efectuate cu ocazia demarării lucrărilor.

18449337_1408273759289896_2483893529822704441_o

Așa arată stația după 12 zile.

În contract nu se arată câte stații vor fi construite

Primăria Apahida a încheiat un contract cu societatea Ceziana SRL, contract atribuit în urma unei licitații publice.

Astfel, în contractul de lucrări 30496/2016, se arată că valoarea contractului este 1,55 milioane lei, la care se adaugă TVA de 311.591 lei, adică un total de 1.86 milioane lei, ceea ce înseamnă 413.000 euro.

Ziardeapahida.ro a descoperit că în acest contract nu se prevede numărul de stații care vor fi modernizate, putând fi una sau 33, deși acest lucru este obligatoriu din punct de vedere juridic, ceea ce înseamnă că după trecerea perioadei de un, de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, cât va dura prezentul contract, firma Ceziana SRL își poate strânge lucrurile și să încaseze prețul din contract, indiferent de numărul de stații care vor fi modernizate.

Dacă ar fi să ne luăm după anumite surse, deoarece din contract nu rezultă, vor fi modernizate 15 stații, ceea ce înseamnă că prețul uneia ar fi de 27.500 de euro.

Ziardeapahida.ro așteaptă un punct de vedere din partea Primăriei Apahida.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s