Secretarul comunei Apahida construieşte un bloc într-o zonă de case

În plina dezbatere a noului plan de urbanism general al comunei Apahida, care este mult mai restrictiv din punct de vedere al construcţiei de blocuri între case, mai mulţi locuitori de pe strada Traian au reclamat faptul că secretarul  comunei Apahida, AlexandruDavid a demarat construcţia unui bloc într-o zonă exclusiv de case.

La faţa locului, se poate observa că lucrările au demarat de mai bine de câteva săptămâni, muncitorii lucrând la fundaţia imobilului. Pe un panou de la poartă se poate citi că beneficiarul construcţiei este Alexandru David cu soţia Elvira şi fiul acestuia, avocatul Vlad Alexandru David şi soţia lui, Alexandrina. Imobilul a fost autorizat ca şi locuinţă colectivă, are două etaje, şi va avea cel mai probabil şase apartamente. Cei care locuiesc în zonă susţin că secretarul David a cumpărat terenul de la o rudă apropiată a fostului consilier local PSD, Delia Sucală.

Specialiştii în domeniului urbanismului susţin că imobilul în cauză ar fi avut nevoie de plan urbanistic de detaliu, plan care ar fi trebuit să fie votat de Consiliul Local Apahida.

Ziardeapahida.ro a dezvăluit faptul că secretarul Primăriei Apahida a făcut bani serioşi din vânzarea unei parclee de pământ, de 2.900 de metri cu suma de 406.000 de euro.

La ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Local Apahida, consilierii Locali PSD, ajutaţi de consilierul PNL, Radu Păcurar, alt constructor de blocuri între case, au votat prelungirea pentru a treia ară a Planului Urbanistic General, adoptat acum câţiva ani, mult mai permisiv cu construcţia de blocuri între case. Deşi legea este clară şi prevede că PUG-ul vechi poate fi prelungit DOAR O SINGURĂ DATĂ, secretarul David nu a formulat un punct de vedere legal, asupra acestei chestiuni.

Mai mulţi locuitori din Apahida, au atacat la Prefectura Cluj, hotărârea Consiului Local Apahida, de prelungire cu şase luni a vechiului Ăug. Asupra acestei chestiuni vom reveni altă dată.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s