Accident ciudat la ieșire din Apahida. Un autoturism Mazda sport a ajuns în rigolă

La sensul giratoriu de la ieșire din Apahida, spre localitatea Jucu, s-a petrecut un accident de circulație mai puțin întâlnit.

Un autoturism Mazda, sport, de culoare roșie, a trecut, practic, peste rigola adâncă de aproape doi metri. La fața locului, pe șoseaua de centură există mai multe rămășițe ale unui far, cel mai probabil al mașinii implicate în accident. ”Probabil a venit cu viteză dinspre Jucu, a vrut să intre pe centură dar din cauza vitezei a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină iar de acolo direct peste rigolă”, și-a dat cu părerea șoferul unui TIR parcat în zonă.

Polițiștii clujeni nu au fost anunțați de producerea acestui accident, cel mai probabil șoferii implicați, preferând să meargă pe cale amiabilă.

Leave a comment