Mai mulți tineri din Sânnicoară sunt acuzați că în noaptea de miercuri spre joi s-au bătut în parcarea benzinăriei OMV, din zona Sub Coastă.
Vasule Sergiu Minteauan din Căianu, a suferit răni grave, două coaste rupte și fractură de rotulă, scrie Gazeta de Cluj.
Scandalul ar fi pornit mai spune Mintean de la faptul că, aflându-se la un bar din localitatea Sânnicoară, alături de un grup de prieteni, ar fi intrat în vorbă cu două tinere. Acest fapt i-ar fi deranjat pe un grup de localnici, aflați și ei la bar, în frunte cu Marcel, zis Memo.
„Inițial eram toți la masă și la una alăturată se afla o tânără cu un băiat. Deși n-am avut nimic cu ea și nu i-am aruncat nici măcar o privire, acesta, Memo, a venit la masă și ne-a spus că dacă suntem tari să ieșim afară și să ne batem”, povestește Sergiu.
Ulterior, potrivit acestuia, tinerii din Căianu au plecat spre OMV, unde au ajuns și grupul de localnici și unde a avut loc încăierarea dintre cele două grupuri. Un alt tânăr din Căianu, care a încasat o bătaie cruntă este Ionuț. ”Am fugit repede să vedem ce se întâmplă și să-i despărțim, însă în secunda următoare au apărut localnicii și au tăbărât pe noi. Eu sunt cel care am încasat primul pumn și am căzut într-un șanț, după care a venit rândul lui Sergiu. Acesta s-a așezat la pământ, ghemuit, cu mâinile ridicate deasupra capului, iar cei trei dădeau în el cu pumnii și picioarele. I-au făcut praf și telefonul sofisticat, în valoare de 600 de euro. După ce s-au săturat să-l mai bată au plecat de la fața locului. Noi am mers pe jos până-n Apahida, la barieră, la casa unei prietene, de unde am dat telefon acasă ca să vină cineva și să ne ducă la Căian”.
Când polițiștii din Apahida au ajuns la fața locului nu au mai avut ce să facă, deoarece ambele grupuri s-au ”evaporat”. Asta înseamnă că polițiștii au ajuns prea târziu.
Foto: Gazeta de Cluj
Asa e viata la tara..mai o furca, mai un topor..taranii cu acte in regula.
LikeLike