Strada IC Bratianu a fost sparta la două luni de la finalizarea lucrărilor de asfaltare

La Apahida se lucrează fără cap, iar acest lucru nu mai trebuie dovedit, pentru că este dovedit deja de sutele de exemple care se pot vedea la tot pasul.

 

Mai mulți proprietari de case care locuiesc pe strada IC Brătianu, din Apahida, ne-au sesizat în legătură cu faptul că strada recent asfaltată a fost deja spartă în două locuri. Oamenii spun că asfaltul proaspăt turnat a fost deja spart iar muncitorii au făcut săpături adânci pentru a lucra, cel mai probabil la canalizare. ”Au făcut acele gropi adânci de doi metri după care au dispărut fără urmă. Este noaptea minții domnule. Noi nu avem copii? Oare nu există pericol pentru copii noștri de a cădea în aceste gropi”, se întreabă un apahidean.

Legat de motivul săpăturilor, oamenii susțin că în timpul lucrărilor de asfaltare, conducta de canalizare ar fi avut de suferit din cauza utilajelor grele care au trecut prin zonă. ”L-am întrebat pe unul dintre muncitorii care săpau la groapa respectivă și mi-au spus că se sapa pentru a se lucra la conducta de canalizare care a fost deteriorată. Acum, oficial nu știm nici noi de ce se sapă. Asta cu conducta stricată este o poveste deoarece după ce au săpat, au plecat fără să lucreze nimic la conductă”, a mai spus apahideanul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s