Bilanțul manifestării sportive ”Napocense Hadrianum Aelius Tropheum”, care s-a desfășurat sâmbăta trecută la Apahida, este unul foarte bun pentru sportivii din Apahida.
Deși nivelul concursului de taekwondo a fost unul foarte ridicat, în total participând 294 de sportivi din toată țara, sportivii din Apahida au reușit să se impună la câteva probe.
În total, la Apahida au ajuns două medalii de aur, obținute de Gabriel Pop și Dennis Buiga, șapte de argint, Alexandru Crișan, Alexandra Turău, Giorgiana Cămărășan, Lorena Bal, Cristina Fodor, Maria Buiga și Ambrus Robert și 12 de bronz, decernate următorilor sportivi, Ilian Dan, Buiga Paul, Lingurar Darius, Cârcu Carina, Gyemant Sorina, Todor David, Checiches Teodora, Lorint Sebastian, Stefanescu Raul, Sabados Fineas, Morar Ionut și Bobos Alexandra. Toți acești sportivi sunt legitimați la Apahida Taekwondo Team. Ziardeapahida.ro îi felicită pe acești juniori și le dorește succes în continuare.
Ovidiu Buiga, președintele Clubului Sportiv Someșul 2000 Apahida a declarat că nivelul competiției a fost unul foarte ridicat iar echipele care au participat este unul de top. Deși juniorii din Apahida au evoluat foarte bine, aceștia nu au putut plasa clubul sportiv din care fac parte în primele cinci echipe. La echipe, pe primul loc s-a situat Steaua București, urmată de clubul Ilyo Bistrița, Exploziv Târgu Mureș, Briliant Botoșani și Real Botoșani. ”Din punct de vedere organizatoric, părerea unanimă a fost că este competiția cea mai bine organizată în ultimii ani. Am reușit să fim o gazdă bună. Din punct de vedere tehnic competiția a fost una foarte serioasă, de altfel aproape tot lotul național de taekwondo a fost deplasat la Apahida, mulți dintre sportivii selecționați fiind legitimați la Steaua București”, a spus Ovidiu Buiga.
Președintele de la Clubul Sportiv Someșul 2000 Apahida le-a mulțumit celor 35 de sportivi legitimați la acest club care s-au prezentat la concursuri și au avut o evoluție foarte bună. ”Vreau să îi felicit pe toți, și pe cei care au luat medalii și pe cei care nu au luat. Toți sunt câștigători”.
La competiția de nivel național care a avut loc sâmbătă, la Sala de Sport din incinta curții Liceului Tehnologic Ștefan Pascu, s-a înregistrat și un incident, pe care l-am putea cataloga regretabil. Ovidiu Buiga spune că directorului liceului a interzis accesul în curtea mică a liceului, de teama să nu se strice asfaltul. ”Toată zona din apropierea sălii de sport a fost blocată de mașinile celor prezenți și numai faptul că nu au fost accidentări grave a făcut să nu avem probleme în acest sens”, a mai spus Buiga, referindu-se la faptul că ambulanța prezentă la fața locului a trebuit să aștepte la o distanță considerabilă față de sala de sport unde se desfășura competiția sportivă.
La această competiție sportivă au participat și sportivii legitimați la Clubul Scorpion Apahida, care au reușit performanța de a lua un număr impresionant de medalii.
Antrenorul celor de la Scorpion Apahida, Ștefan Păcurar a precizat că la competiție au fost înscriși 19 sportivi, dar au participat propriu zid doar 18, deoarece la una dintre categorii nu a existat decât un singur concurent. ”Așadar 18 sportivi cu un total de 19 medalii aduse pentru APAHIDA ,5 AUR,9 ARGINT și 5 BRONZ . Locul 1 ; Vesa Alina, Dărăban Răzvan, Codori Raul, Belce Alexandru . Locul 2: Bucur Laura, Chiorean Roxana, Coroian Daria, Bucur Mihai, Mureșan Sergiu, Rațiu Mihai, Crișan Horațiu, Bumb Ștefan. Locul 3 : Bucur Andrei, Pasc Davide, Făgădăuan Răzvan, Buzan Cristian. Așa cum ne-am obișnuit deja la ultimele competiții am avut un numărde medalii mai mare decât numărul sportivilor înscriși. La proba de SPED KICK am participat cu 4 sportivi și am obținut 3 locuri pe podium, locul 1 – Vesa Alina, locul 2 – Bucur Mihai, locul 3 – Făgădăuan Răzvan,menționăm că 4 dintre sportivi au fost la prima lor Competiție și doar 2 dintre ei nu au reușit să ocupe un loc pe podium ,dar îi felicităm pentru meciurile frumoase și pentru curajul de care au dat dovadă pe Păcuraru Cosmin și Palfi Darius, cu siguranță vor acumula experiență competițională și vor ajunge pe podium. Îi felicităm pe toți sportivii participanți și le mulțumim părinților pentru încrederea și sprijinul acordat atât moral cât și financiar !”.