Traficantul de droguri din Apahida va petrece după gratii următoarele 30 de zile. Judecătorii i-au respins CONTESTAȚIA

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins contestația formulată de apahideanul arestat pentru trafic de droguri, în cursul acestei săptămâni.

Potrivit magistraților de la Curtea de Apel Cluj, persoana arestată se numește Ioan Doghi, iar următoarele 30 de zile le va petrece în arestul Poliției Cluj. ”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Doghi Ioan împotriva încheierii penale nr. 73/14.02.2016 a Tribunalului Cluj”, se arată în sentința judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj, prin care a fost confirmată sentința de arestare emisă de Tribunalul Cluj, la începutul acestei săptămâni.

cannabis

Pe de altă parte susțin surse din cadrul judiciare din cadrul Brigăzii de Crimă Organizată și Antidrog Cluj, în zilele următoare vor urma mai multe audieri ale unor consumatori de droguri care cumpărau cannabis, celebra ”iarbă”, de la apahideanul arestat.Mulți dintre acești consumatori sunt din Apahida, mai susțin polițiștii.

Oamenii legii mai spun că acesta a fost supravegheat în ultimele șase luni și că au folosit un colaborator autorizat care a cumpărat de mai multe ori, droguri de la Ioan Doghi, după care le-a predat oamenilor legii.

Ioan Doghi a fost prins în flagrant, duminica trecuta, în timp ce transporta cantitatea de 95 de grame de cannabis.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s