Primarul o ține într-una cu noua grădiniță: fără BUCĂTĂRIE și cu un loc de joacă MINUSCUL

Proiectul noii grădinițe pe care Primăria Apahida vrea să o construiască, în zona centrală a comunei, în spatele clădirii în care funcționează Banca Transilvania, a fost din nou pus pe ordinea de zi a Consiliului Local Apahida, care se va întruni vineri, patru decembrie.

Proiectul noii grădinițe este prevăzut fără bucătărie, astfel că micuții, care vor frecventa cursurile acestei unități de învățământ preșcolare, vor mânca tot în sistem catering. Acest lucru îi va face pe părinți să plătească mai mult. Primarul colonel a explicat că dacă se va construi și o bucătărie, costul investiției va fi mult mai mare.gardinita_6_img_2

O altă mare problemă la această grădiniță va fi locul de joacă. Această problemă gravă a mai fost ridicată în paginile ziardeapahida.ro. Noul loc de joacă va avea suprafața de 152 de metri pătrați, la 120 de copii, pentru cât este proiectată noua grădiniță. Asta înseamnă că fiecărui copil îi va reveni un spațiu de joacă de 1.5 mp., cu mult mai mic față de normele în vigoare. Mai trebuie să ținem cont și de faptul că acest parc de joacă se va mobila cu aparate de joacă iar suprafața alocată fiecărui copil, va fi mult mai mică.
referat gradinita 2
Noua grădiniță cu șase grupe de copii, va costa 4.31 milioane de lei, din care alocarea de la bugetul local al Comunei Apahida este de 2.1 milioane de lei. Aprobarea aceste investiții mai necesită acordul unui organism care se ocupă cu finanțarea din fonduri europene. Experții în fonduri europene, consultați de ziardeapahida.ro, susțin că acest proiect nu va fi aprobat la plată din fondurile EU, dacă nu va respecta normele în materie de educație.

Consilierii locali sunt chemați la ședința de îndată pentru a vota proiectul noii grădinițe.

Ziardeapahida.ro a mai ridicat problema construirii unei bucătării proprii, care va permite reducerea prețului cu doi lei, a meniului plătit zilnic de fiecare părinte. În prezent, un părinte plătește suma de 8.5 lei/copil pentru masă în timp ce, dacă ar exista o bucătărie, costul ar putea ajunge la 6.5 lei/zi/copil.

Pentru a exemplifica beneficiul unei bucătării, ziardeapahida.ro vă prezintă meniul de la Cantina Socială a Primăriei Cluj Napoca, unde un meniu pentru un adult, compus din trei feluri de mîncare, costă, doar opt lei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s