La Apahida, angajații Primăriei au toate drepturile din lume!!! Acum vor și prime de Crăciun! Suma cerută este mai mare decât cea alocată celor peste 800 de elevi care învață la Liceul Ștefan Pascu

După ce au fost la mare, la cursuri de pregătire pentru fi mai buni în activitatea lor, pe banii apahidenilor, primarul colonel Grigore Fati a cerut Consiliului Local să aprobe suma de 47.000 de lei, pentru ”Pomul de Crăciun” al angajaților Primăriei Apahida.


La ședința de azi, de îndată, convocată de colonelul Fati, acesta a propus un proiect de HCL, prin care solicita suma de 39.300 de lei, pentru sărbătorirea ”Pomului de Crăciun”, la Liceul Tehnologic Ștefan Pascu, 1.500 de lei pentru cadouri de Crăciun, pentru copiii care frecventează Creșa Voinicel, din Câmpenești, și atenție, 47.000 de lei, către Sindicatul Liber Unitas al salariaților din Administrația Publică Locală pentru sărbătorirea ”Pomului de Crăciun”.
fati
Cu alte cuvinte, pentru toți cei peste 800 de elevi, care învață la Liceul din Apahida, primarul colonel a cerut suma de 39.300 de lei, pentru cadouri de Crăciun, în timp ce pentru cei peste 70 de angajați ai Primăriei Apahida, suma cerută, este mult mai mare, de 47.000 de lei.

Într-o adresă semnată de președintele Sindicatului Unitas, din cadrul Primăriei Apahida, Mirela Vasile, dar și de ceilalți membri ai Comitetului Director, Ovidiu Felecan, Mircea Pâgleșan, Valeriu Câmpean, Dumitru Groza și Sorin Marius Guță, se arată că sindicatul organizează ”Pomul de Crăciun” a Primăriei Apahida, iar fondurile necesare pentru organizarea acestui eveniment sunt alocate de către Consiliul Local Apahida. Mai mult, în aceeași adresă se arată că, potrivit contractului colectiv de muncă, la capitolul măsuri de protecție socială, se prevede că ”Instituția și conducerea Sindicatului Unitas vor aloca fondurile necesare organizării Pomului de Crăciun”.

Concluzia sindicaliștilor este foarte clară, chiar imperativă: ”Față de cele arătate mai sus, pentru a veni în sprijinul organizării acestui eveniment propunem alocarea sumei de 47.000 de lei, de la bugetul local, pentru anul 2015, Sindicatului Unitas, în vederea organizării Pomului de Crăciun”.

Dacă vă închipuiți că ”Pomul de Crăciun” este o manifestare unde copii angajaților primesc cadouri, vă înșelați. Anul trecut, la ”Pomul de Crăciun”, fiecare angajat a primit o primă de 500 de lei.

În 2015, conform sumei cerute, fiecare angajat ar urma să primească frumoasa sumă de 652 de lei.

Citiți și tabelul cu angajații care s-au instruit la Mamaia sau Neptun, cu banii de la bugetul LOCAL.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s