Primarul Grigore Fati vorbește cu cetățenii din Apahida ca la cazarmă: ”lasă-mă să-ți răspund”!

La ședința de luni a Consiliului Local Apahida, primarul colonel Grigore Fati a prezentat o mostră despre cum se vorbește la cazarmă. Pus în fața unor concluzii foarte bune, ridicate de mai mulți cetățeni care s-au trezit cu blocuri de patru etaje lângă casele lor, primarul Fati i-a replicat unei doamne: ”Păi dacă mi-ai pus o întrebare lasă-mă să-ți și răspund”.

În tot acest timp, secretarul Alexandru David care a făcut o avere uriașă din vânzarea unor terenuri pe care le-a primit în reconstituirea dreptului de proprietate, fapt asupra căruia vom reveni cu o senzațională anchetă de presă, a băgat ”bățul prin gard”, anunțând că ”își rezervă dreptul de a nu contrasemna pentru legalitate hotărârea” care se referă la interzicerea construirii de blocuri între case.

O parte din stenograma discuției referitoare la construcția de blocuri între case:

Dintre cetățeni: În lege se spune că în maxim zece ani, se schimbă PUG (planul de urbanism general). Au trecut zece ani. Ce să înțelegem: că s-a prelungit planul de urbanism din 2005. Noi nu ne opunem locuințelor individuale. Noi suntem în zonă cu locuințe individuale. Vi se pare normal că într-o zonă cu 30 de case să apară un bloc cu patru etaje, iar apoi alte 30 de case. Cum arată blocul asta între case? Chiar nu vă pasă cum arată aspectul comunei.
Primar: PUG-ul … nu ați înțeles.
Doamnă: Da ce să înțelegem?
Primar: Păi dacă mi-ai pus o întrebare lasă-mă să-ți și răspund. PUG-ul este în vigoare până în decembrie iar acum suntem pe final cu adoptarea noului PUG, unde, dacă aveți curiozitatea să studiați veți vedea că sunt zone pentru blocuri. Nu este la mâna primarului rezolvarea acestei probleme. Zona de care faceți vorbire, de lângă casa dvs, știți foarte bine că a făcut obiectului unui PUZ (plan de urbanism zonal) respins de Consiliul Local Apahida. Acuma, nu știu ce vreți de fapt.
Doamnă: Și apoi ședință de îndată și tot așa.
Primar: Și la acea ședință de îndată nu tot aceiași consilieri participă? Extraordinar.
Alt cetățean: Sunt zone unde se pot construi blocuri. Râtul satului să se facă blocuri până la Someș. În Câmpenești să se facă blocuri.
Alt cetățean: Unde ați mai văzut în județul Cluj așa ceva, unde ați văzut pe șoseaua principală blocuri lângă blocuri.
Alt cetățean: Este de râsul satului, cum ați dat dincolo de calea ferată, pe partea dreaptă să se poate construi un bloc.
Secretar: Solicitările oamenilor sunt îndreptățite pentru că nimănui nu-i convine să se construiască lângă casa lui un bloc cu nu știu câte etaje. Ați introdus prevederile art. 123, mă așteptam ca parte dintre dvs., (referindu-se la consilierii local – n.n.), măcar să mai și citiți la ce se referă. Îmi rezerv dreptul de a refuza contrasemna hotărârea de consiliul local. În condițiile în care prefectura va constata că proiectul este legal, atunci proiectul merge mai departe, dacă va considera că nu îndeplinește condițiile de legalitate, va solicita revocarea lui. Mi-am exprimat opinia din punct de vedere a legalității și nu al oportunității.
Vălean Răchișan (consilier local): Proiectul de hotărâre a fost depuse de două săptămâni. De ce nu ne-ați îndrumat.
Călin Păcurar (președinte PNL): Dacă ați constatat aceste nereguli de ce nu ne-ați îndrumat?
Secretar: Azi m-am întors din concediu … Dvs. puteți vota cum doriți dvs.
Păcurar: Era obligația dvs de a ne semnala aceste nereguli.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s