Soțul directoarei economice de la Primăria Apahida a fost condamnat pentru că s-a angajat cu acte false

Teodor Aștilean este soțul directorului economic din Primăria Apahida, Dana Aștilean. Procurorii clujeni susțin că în luna februarie 2007, Teodor Aștilean s-a angajat la Primăria Apahida, în funcția de agent de pază. Ulterior, în 2009, mai susțin anchetatorii, Aștilean i-a cerut primarului de atunci, liberalul Ionel Fărcaș, să îl promoveze în nou înființatul corp al polițiștilor comunitari. Pentru acest lucru a trebuit să prezinte diploma de bacalaureat dar pentru că nu a absolvit un liceu, Teodor Aștilean a falsificat una.
astilean
Astfel, la dosarul de resurse umane, la respectiva cerere a fost atașată și diploma de bacalaureat, seria U, nr 238056, prin care se atesta că Aștilean a absolvit examenul de bacalaureat la Grupul Școlar Gheorghe Asachi din Iași. Procurorii mai susțin că în luna octombrie 2009, același Teodor Aștilean a fost promovat în funcția de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Apahida, folosindu-se de această dată de o altă diplomă de licență, falsificată. Din diploma de licență seria M nr. 320117, se atestă în fals, că Teodor Aștilean este absolvent al Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

Aștilean a rămas angajat la Primăria Apahida, până în vara anului 2010, mai exact până în data de 23 august 2010, când și-a dat demisia după ce a fost prins că uzat de cele două diplome falsificate. Bărbatul nu a crezut că funcționarul care se ocupă cu resursele umane, de la Primăria Apahida, va verifica la cele două instituții școlare, de la Iași și de la Suceava, dacă a absolvit sau nu liceul și facultatea. Cum răspunsul a fost nu, fostul primar i-a pus în vedere să demisioneze după care a reclamat cazul la poliție.

Procurorii mai susțin că, Aștilean a distrus cele două diplome în original aflate la dosarul de la Primăria Apahida, motiv pentru care nu s-a putut efectua o expertiză grafologică și grafoscopică pentru a vedea cine a falsificat documentele și pentru a fi pus sub acuzare și pentru fals.

Sentința pe scurt, pronunțată în data de 17 iulie 2015 de către Judecătoria Cluj Napoca:

Condamna pe inculpatul A. Teodor pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. fapta prev. si ped. de art. 323 din Codul Penal, privind diploma de bacalaureat seria U nr. 238056 care atestă în mod nereal că a absolvit Grupul Scolar Gheorghe Asachi din Iași, cu art. 396 pct. 10 Cpp, art. 5 Codul Penal. la o pedeapsă de 180 zile amendă, stabilind cuantumul unei zile amendă la suma de 20 lei, rezultând pedeapsa de: – 3600 lei amendă penală. Condamnă pe inculpatul A. Teodeor pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. fapta prev. si ped. de art. 323 din Codul Penal, privind diploma de licentă seria M nr. 320117 care atestă în mod nereal că este licențiat al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, cu art. 396 pct. 10 Cpp, art. 5 Codul Penal. la o pedeapsă de 180 zile amendă, stabilind cuantumul unei zile amendă la suma de 20 lei, rezultând pedeapsa de: – 3600 lei amendă penală. In baza art. 38 si art. 39 alin. 1 lit. C C.penal, în urma aplicării regulilor concursului de infracțiuni, inculpatului AT i se v-a aplica pedeapsa de: – 4800 lei amendă penală. Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 C.penal, privind înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

2 thoughts on “Soțul directoarei economice de la Primăria Apahida a fost condamnat pentru că s-a angajat cu acte false

  1. ar fi interesant de aflat cum s-au distrat functionarii primariei apahida pe litoralul marii negre, in 2013, la hoteluri de lux, vacante decontate de Primaria Apahida.

    Like

  2. cam mult a durat investigarea. Dar ma intreb, cat de inteligenta este directoarea economica a primariei, luandu-si un sot care nu are nici macar liceul…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s