Două femei rănite în Apahida. SMURD-ul a intervenit de urgență

Un accident care a avut loc vineri dimineața, pe o stradă laterală din Apahida a condus la rănirea gravă a doi pietoni care circulau pe marginea drumului. Accidentul a avut loc pe strada Libertății, în zona de ieșire spre Jucu.

”În jurul orei 07:00, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni în cazul unui eveniment rutier produs pe un drum lateral din Apahida, Cluj. Un autoturism a accidentat două femei de aproximativ 50 ani care circulau pe marginea drumului. Cele două persoane au fost transportate de ambulanță SMURD și ambulanță SAJ la spital, conștiente”, au transmis pompierii de la ISU Cluj.

Polițiștii au ajuns și ei la fața locului și au demarat cercetatea la fața locului.

”Accident rutier în localitatea Apahida, pe DN1C , produs în această dimineața. Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Apahida care conducea un autoturism în direcția localității Jucu a accidentat două femei în vârstă de 46 și 49 de ani, din comuna Mociu, respectiv Cămărașu, din cercetările preliminare rezultând că acestea s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, cu spatele la trafic. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind negativ”, susțin polițiștii.

FOTO: Arhivă

Dacă ați surprins imagini de la fața locului va așteptăm să le trimiteți pe adresa redacției.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s