Apahida va fi blocată. Nu se va mai putea construi nimic. Motivul este un mic șoarece descoperit în zona Câmpenești

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a organizat în data de 26 martie 2021, o dezbatere publică cu privire la înființarea unui sit Natura 2000, în zona comunei Apahida, o parte din Jucu, și nordul municipiului Cluj Napoca.

Este vorba despre o zonă care se întinde pe 880 de hectare. Pentru a vă face o idee, este vorba despre toată suprafața localității Câmpenești – Apahida, vestul comunei Jucu și dealurile din nordul municipiului Cluj Napoca, din zona CUG.

Mai mulți specialiști maghiari au găsit în această zonă un rozător de mult dispărut, fiind vorba despre șoarecele zburător de stepă.

La dezbaterea publică specialistul APM Cluj, dr. biolog Paul Beldean le-a spus participanților că șoarele zburător de stepă sau ”Sicista subtilis” a fost identificat într-un areal mare, fiind vorba despre una dintre speciile protejate, fiind pe cale de dispariție.

Primarul din Apahida: este inacceptabil așa ceva

Contactat, primarul din Apahida, Grigore Fatu ne-a declarat că ideea unui sit Natura 2000, în această zonă, este una total inacceptabilă. ”Nici să mai ari nu mai ai voie să nu deranjezi cuiburile șoarecilor zburători de stepă. Un sit Natura 2000 va duce la nedezvoltarea comunei Apahida”, a spus primarul.

Prezent la dezbateri, Fati a precizat că hărțile specialiștilor sunt făcute din birou, fără să fie prezenți la fața locului, și asta pentru că o parte din zona satului Câmpenești, care va afectat de acest sit Natura 2000, în prezent sunt case de locuit.

”Perimetrul hărții prezentate de APM Cluj include în partea sudică suprafețe de teren pe care se află construite case, unele dintre ele de cel puțin 20 de ani. Este lesne de dedus că aceste hărți nu mai sunt de actualitate, fiind depășite de realitatea din teren. Se decide extinderea unui sit Natura 2000 în curțile localnicilor din Câmpenești”, a mai spus primarul Fati.

Primarul a mai spus că de când conduce Primăria Apahida nu a auzit niciodată de șoarele zburător de stepă.

”Demersul de dezbatere al acestei decizii a fost unui pur formal, fără să existe un interes de ascultare a tuturor părților implicate în acea întâlnire online. Și aici nu discutăm doar despre situația din Apahida, ci și despre celelalte UAT-uri invitate. Cu alte cuvinte am fost convocați pentru a ni se aduce la cunoștință”, a mai spus Grigore Fati.

Ce este șoarecele zburător de stepă

Șoarecele de mesteacăn sudic este o specie de șoarece de mesteacăn din familia Dipodidae. Se găsește în Peninsula Balcanică, Ucraina, România, sudul Rusiei și o locație izolată în Ungaria, în zona de peisaj protejat Borsodi Mezőség. Subspecia maghiară este în pericol critic și este strict protejată.

Șoarecii găsiți la Apahida fac parte din subspecia maghiară, iar pentru că sunt pe cale de dispariție sunt atât de protejați de lege.

Preluare din Foaia Transilvana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s