Celebra Rodica Vila, candidatul de serviciu, la fiecare tură de alegeri, a fost trimisă în judecată pentru două infracțiuni de uz de fals. Vila este personajul politic, cea care în timpul campaniei electorale de la alegerile locale, de la Apahida, a candidat pentru Partidul Neamul Românesc, și îi adresa întrebări periate candidatului PNL, Ligia Pop.
După nici trei luni de la alegerile locale, Vila a candidat de data asta pentru Senat, din partea AUR, la Harghita.
Potrivit presei naționale, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) are o candidată cu probleme penale în fruntea listei pentru Senat din județul Harghita, care așteaptă redistribuirea pentru a afla dacă va fi parlamentar sau nu. De remarcat că AUR susține ”integritatea și corectitudinea în viața publică”, potrivit statutului partidului, iar în campania electorală partidul a pus accent pe presupusa corupție a întregii clase politice.
Chiar în luna alegerilor parlamentare, Rodica Vila este judecată pentru comiterea a două infracțiuni de uz de fals.
Dosarul penal a fost finalizat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pe 20 decembrie 2019. Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că probele anchetatorilor au fost administrate legal, primul termen al procesului fiind programat pe 16 decembrie 2020.
Care sunt acuzațiile procurorilor? Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis pentru G4Media.ro că ”la data de 26.04.2016, inculpatul s-a prezentat la sediul Biroului Electoral de Circumscripţie, în vederea depunerii documentelor necesare pentru înregistrarea candidaturii la funcţiile de primar şi consilier local, context în care ar fi prezentat două liste de semnături ale susţinătorilor, corespunzătoare celor două funcţii, în cuprinsul cărora ar fi existat 5 semnături despre care inculpatul ar fi cunoscut că sunt contrafăcute.”
În același dosar, Rodica Vila a mai fost cercetată și sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar acuzația a fost clasată.
La acel moment, Vila candida din partea Partidului Neamul Românesc pentru postul de primar și consilier local al Comunei Apahida din județul Cluj. În final, nu a reușit să prindă niciuna dintre funcții.
”Dosarul este în discuție. A fost o ranchiună, o șicanare din partea primarului de atunci. Sesizarea a fost făcută de o doamnă care, după alegeri, a devenit juristă în Primărie. Nu a existat nimic ilegal. Eu strânsesem 300 de semnături și aveam nevoie de 100”, a declarat membra AUR.
Înainte de ajunge în AUR, pe lângă Partidul Neamul Românesc, Vila a mai fost membru PNL, PSD și al Partidului Social Românesc (PSRO). În vârstă de 55 de ani, femeia este profesor de biologie la un liceu din Cluj-Napoca.
La alegerile de duminică, în calitate de ocupantă a primei poziții pe lista AUR la Senat, Vila a primit sub 1,5% din voturile harghitenilor, astfel că a ratat intrarea în Parlament: avea nevoie ca, în acest județ, AUR să aibă peste 5%. ”Am făcut tot ce am putut, dar este foarte dificil acolo. Dumnezeu cu mila, dar șansele sunt slabe”, a spus Vila despre șansele la redistribuire.