Primul mort de Covid 19 în Apahida! Vor fi aplicate reguli speciale de protecție!

Ziua de miercuri, 11 noiembrie 2020 a venit cu o veste tristă pentru comuna Apahida. Prima persoană care a decedat ca urmare a infecției cu temutul virus chinezesc.

Autoritățile medicale de la Direcția de Sănătate Public Cluj spun că este vorba despre un bărbat de 80 de ani, din localitatea Sânnicoară, care în ultimele două săptămâni a fost fost internat în stare critică, intubat, la o secție de terapie intensivă, de la un spital din Cluj.

Aceleași surse susțin că nu este clar de unde s-a infectat bărbatul de 80 de ani, pe motiv că familia acestuia, și ea confirmată pozitiv, a dezvoltat simptome dar ulterior. O altă pistă este a unui vecin care a fost infectat cu noul coronavirus, și care a umblat în casa pensionarului.

Înmormântare în caz de Covid

În cazul unei persoane, provocate de COvid19, regulile impuse de autorități sunt foarte clare. Ridicarea cadavrului de către familie se ridică în primele 24 de ore, dacă aceasta locuiește la o distanță mai mică de 100 de kilometri. De asemenea, înmormântarea se va face foarte repede, de regulă imediat după ce este adus cadavrul de la morgă, direct la cimitir, unde este așezat pe marginea gropii, și unde preotul, de la o distanță recomandată de cinci metru, poate spune câteva rugăciuni. Sunt acceptate foarte puține persoane, de obicei doar cei din familia apropiată. De regulă, aceste slujbe sunt monitorizate de polițiști.

„Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Personalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă cadavrul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie”, potrivit Ordinului 570.

Protocolul stabilește și ce au de făcut rudele celor care mor de COVID-19.

Potrivit Protocolului, echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aparţinătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament de protecţie de unică folosinţă. Au nevoie de un halat de unică folosinţă, de o mască facială, botoşei şi mănuşi.

Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie. În caz de identificare pozitivă vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special.

În Protocol mai scrie că înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Familia sau reprezentanţii autorităţilor publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s