Un incendiu masiv a cuprins un bloc de locuințe din cartierul nou construit între localitățile Sânnicoară și Apahida! Pagubele sunt însemnate!

Incendiul a pornit de la un autoturism cu o vechime considerabilă, de peste 20 de ani, care era parcat în parcarea subterană. Proprietarul mașinii a declarat că a vrut să meargă la piață iar când a pornit mașina a simțit miros de fum. ”Am luat extinctorul dar nu am putut face nimic. Focul era prea intens. Am sunat la 112”, a spus omul.

Un alt autoturism care era parcat lângă cel care s-a aprins, a fost distrus în totalitate.

În plus, flăcările foarte mari s-au extins la balcoanele apartamentelor de deasupra. A fost arsă izolația de polistiren de pe fațada blocului și s-a topit tabla de aluminiu cu care erau protejate balcoanele.

La fața locului a fost prezent și primarul comunei Apahida, Grigore Fati, pentru a evalua pagubele. ”Încercăm să găsim o soluție pentru a face refuncțional sistemul de canalizare, care s-a topit în urma incendiului. S-au topit conductele. Am chemat pe cei de la Apă – Canal să îi putem ajuta pe oameni. Daca se poate să dăm drumul la canalizare, o vom face chiar în cursul zilei de azi. La apartamentele de la etaj am înțeles că s-au crăpat geamurile de la căldura degajată”, mai spune primarul.

Martorii au declarat că proprietarul mașinii a fost complet neinsiprat în momentul în care a pornit incendiul. ”Trebuia să scoată mașina din parcare. La un metru era o parcelă de pământ cu iarbă. Așa focul s-a propagat. Omul a devenit agitat și s-a pierdut cu firea”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s