Grigore Fati, primarul comunei Apahida a emis un punct de vedere cu anunțul făcut de procurorii de la Gherla, prin care anunță că un pastor baptist din Apahida este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
”Referitor la știrile transmise de anumite medii online sau scrise cu privire la cazurile pozitive COVID-19 din localitatea Apahida fac precizarea:
– în acest moment in comuna Apahida nu avem nicio persoana infectata.
– cele 3 persoane la care se face referire sunt dintr-o familie compusa din tata, mama si un copil cu domiciliul stabil in comuna Mociu. Familia deține un apartament in localitatea Apahida, în care s-au autoizolat după venirea tatălui din Anglia . In aceasta perioada au fost verificați de către Poliția Apahida și s-a respectat autoizolarea .
– după expirarea celor 14 zile de autoizolare , s-au deplasat în comuna Mociu unde au domiciliul stabil. Nu avem informații dacă au transmis sau au luat virusul de acolo.
– în comuna Apahida nu s-au desfășurat adunări religioase după ieșirea din autoizolare”, a declarat primarul Fati.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla au anunțat că au deschis un dosar penal pe numele pastorului. ”S-a reținut că șaisprezece persoane de pe raza comunei Apahida nu au respectat măsurile de distanțare socială impuse de autoritățile publice pentru prevenirea răspândirii și combaterea bolii infecto-contagioase Covid-19, întâlnindu-se pentru oficierea unor acte liturgice, în data de 5 aprilie”, arată anchetatorii.