Ce vrăji mai face primarul din Apahida! Cei mai mari iluzioniști ar fi INVIDIOȘI. Sau cum și-au dat liberalii cu ”stângul în dreptul”

Dacă vă întrebați ce mai face primarul Grigore Fati, cel care conduce destinele comunei Apahida, să știți că s-a apucat de iluzionism.

La ședința de Consiliu Local, ședință care va avea loc joi, 18 ianuarie 2018, primarul din Apahida a făcut să apară un ditamai căminul cultural, clădire care a fost demolată în urmă cu cinci ani. Este vorba despre vechiul cămin cultural din Sânnicoară, clădire demolată în anul 2013, în condiții suspecte. Spunem suspecte pentru că, cu doar câteva luni înainte de demolare, Primăria Apahida a finanțat cu 80.000 de lei modernizarea a două grupuri sanitare care se aflau în interiorul acestui cămin. Apoi, la scurt timp, căminul cultural a fost demolat, acesta fiind construit în anul 1972.

Să revenim la magiile făcute de primarul Fati, magii care ar trebui să ajungă de urgență pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, acolo unde este deschis un dosar pe această temă.

În cursul anului trecut, primarul Fati a emis dispoziția 702 din data de 26 septembrie 2017, prin care s-a dispus realizarea unei liste cu bunurile din domeniul public  al comunei Apahida. Șef de comisie a fost numită nimeni alta decât Ilinca Ramona Crăciunaș, viceprimar al comunei Apahida.

Ilinca Crăciunaș a umblat ce a umblat pe străzile din comuna Apahida, și a descoperit, culmea și clădirea căminului cultural din Sânnicoară, clădire demolată cu cinci ani în urmă. Numărul de iluzionism este total deoarece, între timp, în locul vechiului cămin a apărut altul nou, mai mare și mai impozant.  Ca numărul de magie să fie total și infracțiunea de fals în acte publice și uz de fals să fie comisă, viceprimarul comunei Apahida, Ilinca Crăciunaș a întocmit o listă cu toate bunurile publice care le-a găsit în teren. Astfel, pe lista respectivă, care poartă semnătura viceprimarului și a altor cinci persoane, regăsim în fals, repetăm, la rubrica 61, următoarea mențiune: ”clădire cămin cultural Sînnicoară – Clădire în Sânnicoară, tip parter, strada 1 Mai, nr. 14, Fundație din beton, ziduri portante cărămidă, închideir din cărămidă, planșeu din lemn, acoperiș tip șarpantă din lemn cu învelitoare din țiglă, tâmplărie exterioară din OVC cu geam termopan, S(uprafață utilă = 156 mp)”. S-ar cuveni să o întrebăm pe doamnă viceprimar: Unde ați văzut doamnă căminul trecut în listă?

Așa ceva nu poate fi adevărat dintr-un simplu motiv, că această clădire este demolată complet încă de acum cinci ani. Comisia de inventariere a menționat că pe același teren, situat pe strada 1 Mai, nr. 14, a mai apărut încă un cămin cultural, construit în 2017.

La ședința de Consiliu Local din data de 18 ianuarie 2018, primarul Fati vrea să mai facă un artificiu, pe care l-a mai încercat de două ori, fără succes. De data asta spun surse oficiale, Fati va putea să își treacă inventarul mult dorit. Cum? Simplu. Cu ajutorul Partidului Național Liberal.

Dacă nu știți, ziardeapahida.ro vă informează că prefectul de Cluj a dispus, total ilegal, vacantarea a două posturi de consilieri locali din cadrul Consiliului Local Apahida, ocupate de Alexandru Fabian și Vălean Răchișan. Pentru ca Fati să își poată trece proiectul cu inventarul avea nevoie de două treimi din votul consilierilor locali adică 12. PSD are zece consilieri iar PNL – șapte.

Cum cei doi consilieri locali PNL au fost dați afară din PNL și ulterior, deși au un proces pe rolul Tribunalului Cluj, au fost dați afară și din Consiliul Local, numărul total de consilieri în funcție va fi de 15, iar cele două treimi se reduc de la 12 la 10. Astfel, cele zece voturi ale PSD sunt suficiente ca primarul din Apahida să își reușească numărul de iluzionism.

Despre excluderea ilegală a celor doi consilieri local, ziardeapahida.ro va reveni cu un  alt articol.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s