A condus mort de beat prin Câmpenești

Un tânăr, de 22 de ani, din Apahida, a comis un accident de circulație care se putea solda cu urmări foarte grave.

Potrivit polițiștilor și a unor martori oculari, accidentul a avut loc pe strada Viitorului, din Câmpenești, comuna Apahida. La un moment dat, într-o curbă, din cauza vitezei prea mari, șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un autoturism parcat regulamentar, în fața unei case, în afara părții carosabile. Accidentul putea avea urmări mult mai grave, dacă în zonă se aflau și pietoni, care puteau fi spulberați de șoferul inconștient.

Sosiți de urgență la fața locului, polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul fiind că acesta a consumat alcool în cantități mari. Cifra arătată de aparatul poliției a indicat un procent de 0.60 grame alcool în aerul expirat, ceea ce înseamnă că în sânge, acest procent se va dubla.

Șoferul băut a suferit răni ușoare și a fost transportat de urgență la Unitatea de Primire a Urgențelor. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s