O femeie de 66 de ani, din Apahida, care locuiește în blocurile noi, construite pe strada Republicii din Apahida, a dat foc la vegetația uscată de pe marginea terasamentului căii ferate iar ceea se s-a întâmplat depășește orice imaginație.
Ana Drunea s-a mutat din Chiuești la Apahida, pentru a putea fi mai aproape de fiica ei care locuiește în Cluj Napoca. Vineri, în jurul prânzului, femeia s-a gândit că ce bine ar fi să aprindă vegetația uscată de pe terasamentul căii ferate, care nu o deranja deoarece aceasta era mascată de un gard din lemn, înalt de doi metri. După ce a pus focul, din cauza vântului, flăcările au cuprins rapid atât vegetația uscată cât și gardul de lemn.
Martorii spun că în scurt timp, gardul, în lungime de 20 de metri ardea cu flăcări de patru metri înălțime. Flăcările au cuprins rapid și două autoturisme VW Passat, parcate regulamentar. La strigătele disperate de ajutor ale femeii, au intervenit șase muncitori care lucrau în zonă și care au avut o prezență de spirit, pentru care merită lăudați, și au dărâmat gardul de lemn care ardea. Cu ajutoru. unor găleți de apă au reușit să stingă focul care a cuprins și cele două autoturisme, estimate la 16.000 de euro.
Deși s-a sunat la 112 și s-a cerut ajutorul pompierilor, aceștia nu au putut trimite la Apahida decât o mașină de mici dimensiuni deoarece tot parcul auto al IUS Cluj era plecat în misiune, la diferite incendii de miriști. ”Pompierii au ajuns la final. A fost ca un foc de paie. S-a aprins repede dar și s-a terminat repede”, spune un martor.
Pagubele estimate de pompierii de la ISU Cluj se ridică la peste 5.000 de lei. Una dintre mașini a suferit avarii estimate la 3.000 de lei în timp ce a două de doar 500 de lei. În plus, gardul blocului care a ars în întregime este evaluat la 1.500 de lei.
Ana Drunea va trebui să suporte aceste pagube importante în plus, va fi amendată cu o sumă care poate ajunge și la 10.000 de lei.