Pe numele unui tânăr de 20 de ani din Apahida, a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere.
Tânărul A. V. este acuzat că, în cursul zilei de miercuri a incendiat casa părinților lui, principalul motiv care a rezultat în urma primelor cercetări fiind acela că aceștia nu au vrut să îi dea bani să își cumpere anumite substanțe interzise care produc un efect psihotrop.
Potrivit pompierilor de la ISU Cluj, focul a fost pus intenționat, prin incendierea anumitor materiale textile aflate într-un hol al casei. Procesul verbal întocmit de pompieri arată că incendiul a fost unul intens din moment ce flăcările au ajuns la acoperiș. ”A ars aproximativ patru metri pătrați de acoperiș, trei geamuri, trei uși, mașina de spălat, mobilierul, frigiderul. Focul a fost pus cu un chibrit, primele materiale care au ars fiind câteva textile”, spune un un oficial de la ISU Cluj.
Potrivit unor surse judiciare din cadrul IPJ Cluj, tânărul este căutat de polițiști pentru a fi cercetat penal.
Vom reveni cu amănunte.