Un camion înmatriculat în județul Iași s-a răsturnat pe șoseaua de centură Cluj Est, Apahida-CUG.
Potrivit martorilor, șoferul camionului a abordat cu viteză mare sensul giratoriu de la Sânnicoară, zona Sub Coastă. ”Camionul a intrat în balans și nu a mai putut fi redresat și așa a ajuns cu roțile în sus, într-un șanț de pe marginea drumului”, spune un martor. Un alt martor spune, că un șofer al unui autoturism a efectuat manevre de depășire iar pentru a nu intra în coliziune cu acesta, șoferul camionului ar fi tras dreapta de volan și așa s-a produs balansul încărcăturii.
Reprezentatul Poliției Cluj, a declarat că șoferul camionului a pierdut controlul asupra volanului, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În prezent se fac cercetări pentru aflarea cauzei producerii acestui accident.

Leave a reply to Pojar Cancel reply