Adela Drăgan a fost condusă azi pe ultimul drum de către familie, prieteni și cei care i-au fost aproape în scurta viață trăită pe acest pământ. Adela avea doar 15 ani și urma să împlinească 16 ani, peste câteva zile.
Slujba de înmormântare a fost oficiată la Capela din Apahida, mai încăpătoare decât micuța curte de la casa părintească din Jucu. Cu flori în mâini, sute de persoane au urcat dealul din Apahida, unde este amplasată capela. Printre aceștia și Vasile Popuța, antrenor la CSS Cluj Napoca, club sportiv unde era legitimată și Adela, la secția de lupte libere. ”Își dorea să ajungă o mare campioană, avea toate șansele. Anul acesta a început să ia medalii la fiecare ediție. A luat două medalii la campionatele naționale”, a spus Popuța.
La slujbă a participat și diriginta Adelei. Cu lacrimi în ochi, profesorul Dana Cotârlă a spus că Adela era o fire veselă și optimistă.
Postul național de știri, Antena 1, a difuzat un amplu reportaj de la slujba de înmormântare, care a fost difuzat sâmbătă seara la buletinul de știri de la ora 19.00. ”A luptat cu sărăcia, să devină campioană. Adela Drăgan – fata sensibilă, optimistă şi cu o voinţă incredibilă. Era marea speranţă a sportului românesc. Steaua ei s-a stins înainte de Anul Nou. Nu a plecat fără luptă din această lume. Dar minunea nu s-a împlinit. Era rănită grav. În ziua de Crăciun a fost spulberată cu maşina de un fost poliţist. Pe trecerea de pietoni. Iniţial, nu şi-ar fi asumat răspunderea. Ar fi susţinut că soţia lui era la volan. Astăzi, doi părinţi urcă cel mai lung deal. Îşi conduc singurul copil la groapă. Tatăl e bolnav. Mama se lupta să o ţină în şcoală şi la clubul de lupte libere. Se va odihni în satul ei natal. Jucu. Familia şi zeci de colegi şi prieteni îi simt deja lipsa”, au scris ziariștii de la Antena 1.