La Câmpenești se va construi o biserică nouă!

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț a sfințit locul și piatra viitorului altar. Slujba religioasă a fost ținută chiar pe terenul unde va fi construită noua biserică, de mitropolitul Andrei Andreicuț și de un sobor de zece preoți, între care și părintele paroh Viorel Luca de la Biserica din Sânnicoară.


Terenul pe care va fi construită biserica a fost donată de o femeie care a dorit să rămână anonimă.

IPS Andrei a pomenit în scurta lui predică, de hramul Sfântului Efrem cel Nou care vi fi purtat de noua biserică. „În ritualul sfințirii locului de biserică se sfințește piatra, se toarnă untdelemn și spunem «Cât de minunat este locul acesta, care nu este altceva decât casa Domnului și poarta Cerului». În biserica ce se va zidi, creștinii se vor întâlni cu Dumnezeu la toată Liturghia, este locul în care întrând în legătură cu El ar trebui să ne facă mai buni și astfel să încercăm să ne facem vrednici de Împărăția lui Dumnezeu. Este și poarta Cerului pentru că viața noastră este scurtă și pe această poartă nădăjduim să ajungem în Împărăția Lui”.

„Hramul pe care părintele Dorin, parohul l-a ales pentru această biserică este unul mai puțin întâlnit în România, dar unul foarte important, Sfântul Efrem cel Nou. În ultimii ani acest mare sfânt este foarte iubit de creștinii de pretutindeni, mai ales după ce au fost descoperite viața și minunile lui. Credem că Sfântul Efrem le va ajuta ca să-i poate sensibiliza, pe cei ce au încă putere să ridice această biserică ”, a mai spus mitropolitul Clujului, informeaza Radio Renasterea.

Credincioșii de la Câmpenești se roagă, în prezent, într-o bisericuță de lemn, construită în 1923 și care a fost translocată din localitatea Fildu de Mijloc.

foto: Radio Renașterea

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s