Trebuie să fii inconștient să te joci cu viața a 800 de copii și tineri care învață la Liceul Ștefan Pascu. O stenogramă incendiară, care surprinde ultima ședință a Consiliul de Administrație, arată că școala din Apahida nu are autorizație PSI iar în cazul unei tragedii, elevii și profesorii nu ar fi instruiți cum să reacționeze sau pe unde să părăsească în condiții de siguranță clădirea.
În aceeași situație cu a școlii din Apahida, se regăsește și grădinița din centrul localității, frecventată de câteva sute de copilași.
Ziardeapahida.ro a aflat că școala nu are autorizație PSI, ”paza și stingerea incendiilor”, fapt ce devine foarte grav mai ales în actualul context în care 31 de tineri din București și-au pierdut viața în Clubul Colectiv, din cauză că s-au călcat în picioare în încercarea de a ieși pe singura ușă a clubului.
Prin emiterea autorizației PSI se stabilește numărul de căi de evacuare. De exemplu, la clubul Colectiv, unde au participat 500 de persoane, trebuiau să existe minim șase uși de evacuare, cu o lățime de minim 80 de centimetri. Legea mai prevede că trebuie să existe un sistem sprinklere pe tavan și senzori de fum care să provoace declanșarea automată a sprinklerelor. ISU trebuia să aibă proiectul școlii, cu schema tuturor instalațiilor din clădire, pentru a opri imediat electricitatea și gazul. În plus, sunt desemnate persoanele care să se ocupe de evacuarea copiilor în caz de incendiu.
La Liceul ”Ștefan Pascu”, la subsolul clădirii există două laboratoare, de geografie și de informatică, precum și biblioteca, care au gratii le ferestre. Dacă, Doamne ferește se întâmplă un incendiu, copii trebuie să știe pe unde să iasă cât mai repede din clădire. Legea prevede că pe fiecare ușă de evacuare trebuie să fie montat un corp luminos cu scrisul ”EXIT”.
Important este faptul că fără autorizație PSI, școala nu poate funcționa, dar cum România funcționează pe principiul ”lasă că merge și așa”, autoritățile au luat poziția struțului și tot discută chestiunea în ședințe peste ședințe.
Ziardeapahida.ro a aflat că de la finalizarea lucrărilor de mansardare, școala din Apahida nu mai are autorizație PSI. Din sursele noastre, directorul școlii Aurora Florian a întreprins toate demersurile necesare și că în vara acestui an, la școala a venit un specialist în domeniu, fără a se mai întâmpla nimic.
Mai mult, la ultima ședință a Consiliului de Administrație s-a discutat despre lipsa autorizației PSD. Primarul Grigore Fati nu a fost surprins să afle că școala nu are autorizație, ba mai mult, pare să știe de această chestiune, din moment ce spune la un moment dat că: ”păi, parcă am mai discutat o dată”. Deși problema s-a mai discutat, nimeni nu a luat nicio măsură.
Stenogramă
Director Aurora Florian: Avem o problemă, autorizația PSI pe școală
Primar: Ce e cu ea?
Aurora Florian: De câte ori vin în control mă amenință că păi …
Primar Grigore Fati: Păi parcă am mai discutat o dată.
Director: Am mai discutat, dar … Pâglișan a lăsat-o … Ăștia din județul Cluj sunt în vârstă. Am trimis cereri de ofertă la ăștia doi, domnul Hrudei și domnul Fântână. Sunt deja foarte în vârstă. Ne-au cerut 14.000 de lei să refacă autorizația PSI pe școală.
Primar: Bun.
Director: Am vorbit cu Pâglișan și a trimis în județe și nu a venit nimic înapoi. Probabil că fiind așa puțini sunt și foarte aglomerați.
Primar: Sunt tot felul de persoane, în număr insuficient, și atunci ridică prețul. Din păcate așa evoluează piața.
Director: Să îl chem să facă oferta propriu zisă, că asta a fost ofertă verbală?
Primar: Să vină să facă. Ne crește barba până vine ăla să își pună o ștampilă. Inclusiv la grădiniță nu a spus suma de proiectare, a venit cu suma de 800 de milioane și când am spus că nu se poate mai puțin, a coborât un pic din preț. Este greu și la proiectare. Dați-i drumul, chemați-l pe ală.
Director: Dar dvs. trebuie să plătiți.
Primar: Bineînțeles că plătim. Nu plătim noi, dăm banii să plătiți …
Director: Nu știu dacă sumele astea …
Primar: Ce să plătiți? 14.000 de lei?
Director: Autorizația PSI trebuie obținută de Consiliu Local. De câte ori s-a făcut procesul verbal așa ni s-a spus că primăria trebuie să facă.
Primar: Atunci o să studiem, să vedem.
Viceprimar Radu Păcurar: Autorizația actuală în cât timp trebuie refăcută?
Director: Dar nu avem. Trebuia să fie făcută când s-a mansardat. Scria acolo aviz PSI și s-a dat
autorizația fără. Cei care vin în control se leagă de chestia asta.