Locuitorii străzii I.C. Brătianu din Apahida, unde se derulează lucrări de asfaltare acuză Primăria Apahida și firma care a întocmit proiectul tehnic după care se lucrează, de ”lipsă de creier”.Oamenii se plâng de faptul că lucrările de asfaltare a drumului a ridicat partea carosabilă cu minim jumătate de metru și că toata apa de ploaie se va scurge în curțile lor. În plus, degeaba a făcut Primăria strada dacă nu se mai poate intra în curți, mai susțin locuitorii. ”Acum, au ridicat drumul cu jumătate de metru, minim. Cădem de pe drum în curți că altfel nu putem intra. Peste stratul de beton stabilizat mai trebuie să toarne și stratul de asfalt, așa că drumul se va ridica și mai sus. Primarul poate vrea să îl lăudăm pentru acest drum dar, sincer, nu îl putem lăuda. Înainte e era un drum cu bălți, cu noroi, acum este un drum de asfalt înalt de jumătate de metru, fără trotuare și fără acces în curți”.
Locuitorii străzii I.C. Brătianu spun că proiectul ar fi putut fi făcut mai bine, în sensul că se putea săpa mai mult la baza drumului astfel încât cota finală să nu fie așa de înaltă. ”Au vrut să ne facă drumul. Acum l-au făcut dar nu știu cum vom mai putea intra în curți”, mai spune localnicul.
La cum arată drumul, este clar că în perioada următoare va fi nevoie de construirea unor rigole și a unor rampe de acces spre curțile oamenilor.
Proiectul pentru acest drum a fost realizat de firma Marbo Construct Consult SRL, care are ca acționar pe Maria Szilagyi. Societatea este conectată la bugetul Primăriei Apahida, de unde a primit în ultimii ani mai multe contracte de proiectare drumuri. Sursele ziardeapahida.ro susțin că societatea a primit acest contract de proiectare prin încredințare directă și nu în urma unei licitații sau a unei selecții de ofertă, așa cum ar fi fost normal.
Dirigintele acestui șantier este Ioan Crișan, nimeni altul decât director general adjunct la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj. Crișan a primit activitatea de diriginte de șantier, funcție din care răspunde de calitatea lucrărilor, tot direct, de la Primăria Apahida.
Referitor la calitatea execuției, viceprimarul Radu Păcurar a atras atenția asupra faptului că stratul de balast stabilizat cu ciment, cel care este de fapt fundația drumului, are în multe locuri o grosime de zece centimetri sau mai mică, cu mult sub cota de 18 centimetri stabilită în proiect. La următoarea vizită pe șantier a viceprimarului, constructorul a adăugat acolo unde a ”uitat” să respecte proiectul.
Modernizarea străzii I.C. Brătianu face parte dintr-un proiect mai amplu, decontat din bugetul local al comunei Apahida, care este în valoare totală de 2.3 milioane lei.