Mai mulți angajați de la Primăria Apahida au fost chemați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj unde au fost audiați, într-un dosar penal.
Potrivit unor surse judiciare, în cursul zilei de miercuri, trei angajați au fost chemați să dea cu subsemnatul, în calitate de martori, într-un dosar care se referă la achizițiile publice făcute de Primăria Apahida, în mandatul 2008-2012, în perioada în care primar era Ionel Fărcaș iar viceprimar, colonelul Grigore Fati. Cei trei angajați care s-au prezentat în fața anchetatorilor ar fi Vasile Tudor, de la Serviciul de Executări Silite, Viorel Lupaș, și Sorin Guță.
Audierea celor trei s-ar fi făcut în dosarul 1000/P/2012, un dosar mai complet, care are două mai capitole. Primul se referă la efectuarea unor achiziții publice în perioada sus amintită iar al doilea capitol, la o acuzație de luare de mită. O femeie care a primit un teren în concesiune ar fi depus o plângere penală prin care acuză faptul că i s-a cerut mită pentru a putea primi concesiunea.
Cei trei angajați au fost chemați la Parchet, ca și martori, deoarece ei ar fi fost membrii în comisiile de recepție a unor lucrări efectuate de Primăria Apahida. Cei trei nu au nicio legătură cu acuzația de dare de mită.
Din primele informații rezultă că întrebările puse de procurorii clujeni s-au referit la două contracte derulate, primul cu firma Tirrena Scavi, care a efectuat lucrări importante în comună, la capitolul străzi, iar al doilea cu firma Neon, care s-a ocupat de modernizarea iluminatului stradal în comuna Apahida.
Potrivit acelorași surse judiciare, în cursul zilelor de 16 și 20 octombrie 2015, vor mai fi chemați la Parchet, în calitate de martori, alți funcționari publici de la Primăria Apahida.
Ziardeapahida.ro vă va informa în legătură cu acest dosar care se anunță ca un ”cartof fierbinte”, pentru vechea administrație a comunei.