Ovidiu Buiga a pierdut contestația de la Prefectură! Singurul ajutor îi poate veni din partea instanței de judecată

Prefectul de Cluj a respins contestația depusă de fostul consilier local PSD din Consiliul Local Apahida, Ovidiu Buiga, care a rămas fără funcția de consilier local ca urmare a faptului că partidul din care face parte i-a retras sprijinul politic.
buigaÎn prezent, singura posibilitate a lui Ovidiu Buiga de a reveni în Consiliul Local Apahida este de a depune o cerere la Judecătoria Cluj Napoca, unde a deschis un proces pentru anularea deciziei PSD de Cluj, privind retragerea sprijinului politic, prin care să solicite suspendarea efectelor ordinului prefectului de Cluj, până la pronunțarea unei sentințe definitive în procesul său.
ordin prefect
În trecut, instanțele de judecată au admis astfel de cereri și au suspendat efectele ordinelor de revocare emise de prefectul de Cluj.

Ovidiu Buiga a rămas fără sprijinul politic din partea PSD Cluj, în data de 15 iunie 2015, pe motive disciplinare. Ovidiu Buiga a declarat că nu a fost citat să se prezinte la ședința în care a fost decisă această sancțiune, care a dus la excluderea și din Consiliu Local. Buiga a contestat decizia PSD la Judecătoria Cluj Napoca, numai că, între timp, planul a mers mai departe iar prefectul de Cluj, fostul PSD-ist Gheorghe Vușcan, a decis vacantarea postului de consilier local pe baza deciziei de retragere a sprijinului pe motive disciplinare.

Motivul acestei sancțiuni disciplinare are la bază mai multe scandaluri între actualul primar al comunei Apahida, Grigore Fati și consilierul local Ovidiu Buiga. Potrivit unor surse apropiate primarului, sursa scandalului a avut la bază mai multe reclamații verbale depuse de părinții copiilor care practică sportul la clubul sportiv patronat de Buiga. O altă așa zisă acuzație constă în faptul că Ovidiu Buiga nu ar fi decontat la timp anumite cheltuieli făcute de sportivii, de la clubul de taekwondo, suportate de la bugetul comunei Apahida.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s