Mită electorală!!! Cum l-a dat de gol medicul veterinar pe primarul Fati în cazul ghiozdanelor electorale

Joi seara, pe-nserate, pe la ora 18.00 fix, la sediul Primăriei Apahida a avut loc, în cel mai discret mod cu putință, o ceremonie la care primarul colonel Grigore Fati a împărțit ghiozdane și caiete unor copii, elevi în clasele 1-4, în total 40 la număr, care provin din familii defavorizate. Deși a fost o acțiune a PSD Apahida, primarul colonel a dat o conotație publică întregii ceremonii, astfel încât cei prezenți, au crezut că donația vine din partea Primăriei Apahida și a ”domnului primar”, și nu din partea unui partid politic.moldovan carmen2Listele cu micuții care au primit ghiozdane și caiete, au fost întocmite de către apropiații PSD Apahida cu ajutorul unor angajați de la Serviciul de Asistență Socială, după criterii de nimeni știute. Cel care s-a ocupat în mod direct de toată acțiunea a fost medicul veterinar al localității Apahida, Carmen Moldovan (foto sus). Pe lista cu elevii care au primit ghiozdane și caiete, figurează 40 de nume, deși în comuna Apahida sunt mult mai mulți copii care vor începe școala fără un ghiozdan și, poate, fără caiete.
Grigore Fati
Ce mai este cert este faptul că ghiozdanele au fost păstrate, pentru câteva zile, la cabinetul veterinar din Apahida, fiind lăsate în grija medicului veterinar Carmen Moldovan, membru PSD, vicepreședinte al PSD Apahida. Organizația PSD Apahida este condusă de primarul Grigore Fati. Tot această doamnă a fost și cea care i-a sunat pe părinții copiilor selectați.

Ziardeapahida. ro a vrut să afle cum au fost împărțite ghiozdanele și cum au aleși cei 40 de copii, drept pentru care reporterul a sunat-o pe Carmen Moldovan și a jucat rolul unui ”rrom virtual” care locuiește pe strada Pietroasa. Fără nicio ezitare, medicul veterinar a recunoscut că s-a ocupat direct de această acțiune electorală.

Dialogul este unul halucinant și comic, și demonstrează clar cum se folosește o instituție publică pentru o activitate electorală, menită să atragă votul oamenilor pentru un partid, indiferent care este acela.

– Bună ziua, doamna Carmen?
– Da
– Rostaș sunt, de pe Pietroasa … Vreau să vă întreb, cu ghiozdanele?
– Da te aud, zi-i ce-i cu ghiozdanele
– Când putem veni după ghiozdane?
– Nu la mine vii după ghiozdane …
– Da unde?
– La Primărie, la domn primar. Eu m-am ocupat de ele, am adunat bani. Am cerut de la asistență socială, le-am împărțit aseară la copiii care au fost acolo.
– Și unde sunt cele care au rămas?
– La secretara sus. Unu a rămas, cred că al tău, că la ”Portocala” i l-a dus Mircea (n.n.- un polițist local). Sus la Daniela …
– Trebuie să dăm bani?
– Nu dragă, că acestea au fost date de noi, din partea partidului, am adunat bani și am făcut noi o mică atenție de la cine ne-o …
– De la ce partid? De la PSD?
– Da contează? De la domnul primar. Dar de ce contează? De la domn primar …
– Luni la secretara? La primar?
– Nu la el, că la secretara, la Daniela.

5 thoughts on “Mită electorală!!! Cum l-a dat de gol medicul veterinar pe primarul Fati în cazul ghiozdanelor electorale

  1. În primul rand cred ca ați da dovada de puțin profesionalism dacă ați avea curajul sa și semnați articolele publicate. Apoi ar fi potrivit dacă ati si verifica informațiile publicate. Ați spus multe neadevăruri în articolul de mai sus, sper ca persoanele implicate sa sesizeze acest fapt.

    Like

      1. De exemplu numele doamnei doctor, funcția pe care aceasta o are în primărie. … Din câte știu eu nu este funcționar public, doar dacă nu a devenit intre timp. Și încă tot nu am aflat cu cine dtsi de vorba…

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s