Dincolo de a ne așeza de-o parte sau de alta în scandalul în care consilierul local și copreședintele PNL Apahida, Călin Păcurar a fost implicat în data de 29 iulie cu un localnic, adevărul trebuie spus până la capăt.
Un ziar local, al cărui nume nu îl vom pomeni, a anunțat, vineri, că săteanul care ar fi fost bătut de consilierul local Păcurar s-a prezentat în cursul zilei de joi la Unitatea de Primire a Urgențelor Cluj, deoarece rănile suferite în urma așa zisei bătăi încasate de la politician ar fi suferit complicații.
În realitate, localnicul a ajuns la UPU Cluj cu o rană la picior, infectată. Medicii susțin că rana datează din urmă cu o săptămână și s-ar fi infectat deoarece bărbatul nu ar fi respectat indicațiile primite de la medici, în momentul în care a venit la UPU, în data de 29 iulie.
În cursul zilei de joi, 6 august, apahideanul a ajuns la UPU la ora 17 și a plecat la ora 20. În acest timp, medicii i-au curățat rana și i-au făcut o radiografie pentru a vedea dacă are alte complicații la picior. Cum nu s-a pus problema unor fracturi sau alte leziuni complicate, medicii au curățat rana și l-au pansat, după care l-au trimis acasă.
Este păcat că un eveniment public, regretabil, în care ambele părți au gradul lor de vinovăție, este folosit ca o ”armă murdară”, de politicienii din PSD, prin care se dorește sensibilizarea opiniei publice într-un caz care este departe de a fi așa cum intenționează unii sau alții să îl prezinte.
În urma altercaţiei din data de 29 iulie, consilierul local a suferit o fractură la piciorul drept şi a primit îngrijiri medico legale cuprinse între 35 şi 40 de zile. Apahideanul a mers şi el la spital şi la Institutul de Medicină Legală, unde a primit un certificat medico-legal care atestă că are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medico legale pentru vindecarea rănilor. Cei doi au depus plângeri penale unul împotriva celuilalt.
Uitandu-ma pe netul din Romania iata ca am gasit
pe saitul dvs.. Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins
de calitatea articolelor de pe aceasta pagina si va doresc cat mai mult succes!
LikeLike