Un locotenent de pompieri s-a sinucis după prima zi a festivalului UNTOLD

Un ofițer de pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș s-a sinucis vineri dimineață, în curtea Spitalului Județean Cluj. Locotenentul  Alexandru Pașcalău a participat la festivalul UNTOLD alături de tatăl său. În cursul dimineții de vineri, cadavrul acestuia a fost observat de trecătorii de pe strada Clinicilor, din Cluj Napoca, care au sunați îngroziți la 112.
pompieri
Polițiștii care au ajuns de urgență la fața locului au stabilit că locotenentul de pompieri s-a spânzurat cu ajutorul unor cabluri electrice pe care le-a găsit în curtea spitalului județean. În prima fază, mai susțin polițiștii, tânărul de 25 de ani a vrut să se spânzure cu o curea dar nu a reușit acest lucru. Lângă cadavru au fost găsite mai multe doze de bere goale.

Din primele informații, tânărul a participat alături de tatăl său la festivalul UNTOLD și s-a distrat chiar foarte bine fără să dea semne că vrea să își ia viața.

Până în prezent, polițiștii nu au reușit să afle motivul pentru care locotenentul de pompieri Paul Pașcalău a decis să își curme viața. La autopsie, medicii legiști vor preleva și monstre din diferite organe pentru a vedea dacă acesta era băut sau era drogat.

Leave a comment