Una dintre problemele cu care locuitorii din Apahida se confruntă aproape zilnic, timpul foarte mare petrecut în trafic din cauza barierelor de cale ferată, a ajuns în discuție la nivelul Ministerului Transporturilor. Paul Cserei, președintele USR Apahida, a discutat cu ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, despre soluțiile care ar putea reduce perioadele în care circulația rutieră este blocată și cozile care se formează în comună.

Problema este una bine cunoscută șoferilor din Apahida. Traficul rutier intens se intersectează cu circulația feroviară, iar coborârea frecventă a barierelor poate duce la timpi mari de așteptare și la formarea unor coloane de mașini.
„Am început cu una dintre cele mai apăsătoare probleme: timpul pierdut la barierele de cale ferată. Am discutat despre posibilitatea reducerii timpilor de așteptare și despre soluțiile care pot fi găsite pentru fluidizarea traficului”, a explicat Paul Cserei.
Proiectul pentru banda de refugiu, pus și el pe masa discuțiilor
Întâlnirea nu s-a limitat la problema trecerilor la nivel cu calea ferată. Președintele USR Apahida a adus în discuție și proiectul privind banda de refugiu, pentru care există deja o documentație, următorul pas important fiind identificarea unei surse de finanțare și stabilirea procedurilor necesare pentru punerea proiectului în practică.

„Am discutat și despre banda de refugiu, unde există deja un proiect. Am vrut să aflu care sunt posibilitățile de finanțare și ce pași trebuie făcuți pentru ca proiectul să poată fi pus în practică”, a precizat Cserei.
Pentru Apahida, unde dezvoltarea din ultimii ani a adus și o creștere importantă a traficului, rezolvarea problemelor de infrastructură nu mai poate fi amânată. Discuția de la Ministerul Transporturilor reprezintă deocamdată un prim pas, iar miza va fi transformarea proiectelor și soluțiilor discutate în intervenții concrete.
Paul Cserei spune că intenția sa este ca problemele locale să fie prezentate direct instituțiilor care au competența și resursele pentru rezolvarea lor, astfel încât Apahida să poată obține investițiile de care are nevoie pentru un trafic mai sigur și mai fluent.

Leave a comment