Împreună pentru Alex! Spectacol de caritate pentru un tânăr din Apahida care are nevoie de noi.

Duminică, 11 decembrie 2022, de la ora 13, la sala Căminului Cultural din Apahida va avea loc un spectacol de caritate, unde se vor aduna fonduri pentru Alex.

Pentru cine nu știe, Alex locuiește în Câmpenești, este un tânăr pe care viața l-a luat la trântă, dar el nu s-a lăsat. A fost operat pe creier după un diagnostic grav, iar acum are nevoie de recuperare, la un spital de specialitate din Cluj Napoca. Costurile sunt mari, iar parte din ele vor fi suportate cu ajutorul oamenilor de bine din Apahida.

Spectacolul a fost organizat de câteva femei inimoase din Apahida, de la Organizația de Femei a PSD. Trebuie amnintite aici, Ramona Crăciunaș, manager la o companie multinațională, cu sediul în Apahida, Nicoleta Bob, care patronează un magazin alimentar de succes, Bianca Panzel, care a câștigat cel mai mare premiu pentru Hair Stylist din Irlanda, și care acum deține un salon de profil, în Sânnicoară, medicul verterinar Carmen Pop, cunoscută de toți apahidenii sau Camelia Kenderesi, o tânără din Sânnicoară care se implică foarte mult în munca de voluntariat.

Pe scena de la Căminul Cultural vor urca tineri talentați din Apahida, care vor cânta sau vor dansa. La final va exista și o tombolă pentru iar banii adunați din donații vor ajunge la Alex.

Ansamblul folcloric ”Someșul” Apahida – juniorii
Kids Sing Academy
Trupa de dans La La Love
Corul Școlii ”Ștefan Pascu” Apahida
Alexandra Colceriu
Cecilia Șerban
Andra Băgăsean
Maria Bărăian
David Bocoș
Alex Crișan
Răzvan Păcuraru

Toți locuitorii din Apahida sunt așteptați la spectacol.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s