Scandal imens în Apahida. Totul a pornit de la o tentativă de viol

Un bărbat de 21 de ani din Apahida, I. R. a fost bătut cu violență de un individ în vârstă de 31 de ani, originar din Mărișel, M.V. P.

bataie-in-strada

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva zile în centrul satului. I.R. povestește că bătaia a pornit de la faptul că agresorul, care era în stare avansată de ebrietate a vrut să îi violeze sora. Potrivit unor surse judiciare, A.R. (23 de ani) se afla în apropierea unui magazin, fiind însoțită de o altă tânără, A.V. (de 18 ani). La un moment dat, de cele două femei s-a apropiat agresorul care a trecut la acțiune, intenția acestuia fiind aceea de a o viola pe A.R. Femeia a apucat să dea un telefon și să îi ceară fratelui său să vină repede deoarece, un necunoscut vrea să o violeze.

Ceea ce a urmat depășește orice închipuire. I.R. a intervenit rapid dar a fost luat la pumni de către agresor, suferind o fractură la o mână și cinci dinți rupți. Polițiștii susțin că tânărul nu s-a lăsat mai prejos și a reușit să îi producă agresorului trei fracturi, de nas, de mână și de umăr.

Întâmplător, prin zonă a trecut un echipaj de poliție de la Postul Apahida, care a intervenit cu promptitudine.

Ancheta a continuat luni dimineața, când I.R. a fost dus de polițiști la sediul Institutului de Medicină Legală din Cluj Napoca, pentru a-i fi constatate rănile suferite. „Vorbeam cu sora mea la telefon – ea ieşise din casă, până la alimentară – când mi-a spus că e pe cale să fie violată de un individ beat, care se dă la ea. Atunci eu am rupt-o la fugă ca s-o apăr şi am ajuns rapid acolo. Pe stradă se afla un individ, în stare avansată de ebrietate, care dorea să treacă la fapte, chiar acolo, în centrul satului, iar eu am încercat să-l opresc. Dar acesta m-a luat la pumni, mi-a rupt mâna dreaptă şi mi-a zburat din gură cinci dinţi”, a declarat tânărul pentru ziarul Gazeta de Cluj.

La IML Cluj  a ajuns și agresorul, M.V.P. care a fost reținut pentru 24 de ore, pentru lovire și alte violențe. Culmea, agresiunea sexuală nu a fost reținută de procurori. Bărbatul are o altă variantă. El susține că a venit la Apahida, cu autobuzul M41 și că, „brusc, m-am trezit atacat de zece-cincisprezece bărbaţi şi femei din clanul respectiv, înarmaţi cu pari. Am încasat o mulţime de lovituri, peste tot, reuşind totuşi să-i lovesc pe câţiva, pe unul mai serios. Apoi am dat fuga – cu tot alaiul în urma mea şi am reuşit să mă refugiez la prietenul meu. După care, ca să-i alung, am înşfăcat două cuţite şi am ieşit la ei, moment în care a apărut patrula de poliţie. Iar atitudinea lor m-a deranjat extrem de tare: au confiscat cele două cuţite ale mele, pentru dosarul pe care mi l-au deschis dar, ca un făcut, n-au observat – sau n-au vrut să ia în seamă – parii cu care romii m-au rupt în bătaie. Şi aşa, am picat de prost, după care am fost încătuşat şi dus la clinica de Psihiatrie, de parcă eram un câine, deşi situaţia n-o cerea. Vă spun, sincer, nu eram chiar aşa de beat cum susţin autorităţile. Am fost de altfel eliberat după douăzeci şi patru de ore, însă ce m-a şocat a fost faptul că i-au spus doctoriţei că nu-mi pot da drumul acasă decât cu acordul lor. Iar când am ieşit, am ajuns direct în arestul poliţiei, deşi aveam trei fracturi – de nas, cot şi umăr – plus o tăietură făcută cu un obiect ascuţit.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s