Mai mulți apahideni au semnat o petiție online, prin care îi cer primarului comunei Apahida, Grigore Fati să demareze de urgență lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere și a celeie de apă – canal, în localitatea Câmpenești, localitate unde în ultimii ani s-a construit masiv și a devenit un adevărat cartier.
Oamenii cer lucruri normale pentru anul 2018, lucruri normale care pentru Primăria Apahida nu par a fi normale. De fapt, doar la finalul anului trecut bugetul acestei comunei s-a diminuat cu 19 milioane de lei, adică puțin peste patru milioane de euro, în condițiile în care bugetul anual al comunei este de șapte milioane de euro. Este de la sine înțeles că, în afară de promisiuni, primarul Fati nu mai are ce le oferi oamenilor.
Scandalul imens a pornit de la faptul că, după ninsoarea de marți, străzile din Câmpenești au rămas necurățate. La fel s-a întâmplat și în Apahida, unde străzile Parcului, Decebal sau Tudor Vladimirescu erau complet acoperite de zăpadă.
În petiția online se arată: ”Dacă e vară, avem gropi sau noroaie! Dacă e iarnă, nu vedem drumul din cauza zăpezii! Dacă e noapte, riscăm să ratăm intrarea de pe drumul național sau să ajungem în șanț, foarte probabil!”.
De asemenea, locuitorii din Câmpenești îi solicită lui Fati: ”Vrem drumuri astfaltate, curate, marcate și iluminate corespunzător! Avem mașini, avem copii și doar o viață. Ne plătim impozitele la timp, cu anticipație chiar, și ne-ar plăcea să credem că, măcar o parte din acești bani se folosesc spre binele micii (!!!) noastre comunități. Și avem inclusiv drept de vot, unii ar zice că nu-i mare lucru, e-adevărat. RĂMÂNE DE VĂZUT. Semnați petiția, dacă dorința mea e și a voastră! Unde-s mulți, puterea crește! Și vocile noastre pot fi auzite!”, se arată în petiție.
Problemele din Câmpenești sunt mult mai vechi și se datorează faptului că primarul din Apahida nu a realizat investițiile promise. În zonă, locuitorii afirmă cu sunt case care nu sunt racordate la rețeaua de apă sau curent electric.
Printre cei care au semnat petiția se numără și patronul firmei Strict Prest, Eugen Vereș junior, finul lui Grigore Fati. Vereș a scris pe facebook un mesaj IRONIC la adresa primarului Fati. ”Noi cei care plătim taxe și impozite, locuitorii din Câmpenești, trebuie să ne angajăm la Primărie sau să ne implicâm în pescuit cu Ana și Viorel😀, (cei care administrează lacurile de pescuit), modernizarea drumului sau să-l facem practicabil se face până la pescarie, antiderapantul se termină la Pescărie! Noi ceilalți? Reprezentantul sătesc este liberal … toți o apă și un pămînt! Plătitii taxele fraților!!!”, a scrie Vereș, pe facebook.
Textul petiției online îl puteți găsi accesând următorul link:
https://www.petitieonline.com/vrem_drumuri_domnule_primar_de_apahida