Aproximativ 60 de apahideni au participat la mitingul organizat pe rețelele de socializare, împotriva relocării romilor de la Pata Rât, la Apahida.
Oamenii s-au adunat în fața Căminului Cultural, începând cu ora 10, și au pus la punct o strategie pentru a opri lucrările la cele două locuințe colective, care vor conține 12 apartamente, una situată pe strada Libertății și alta pe strada Nouă.
Oamenii au luat decizia de a depune în cursul zilei de luni o reclamația la Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj, pentru a sesiza anumite nereguli, cum ar fi nerespectarea distanței dintre construcție și limita de proprietate, dar și lipsa acordului vecinilor, un aspect foarte grav. De asemenea, cei prezenți au decis să consulte un avocat pentru a demara o procedură judiciară cu privire la această situație.
De asemenea, cei 60 de apahideni au decis să participe la ședința de Consiliul Local, care va avea loc marți de la ora 16, la Căminul Cultural din Apahida. Protestatarii au reclamat faptul că primarul comunei Apahida, Grigore Fati, deși a promis că va dispune constituirea unei comisii de control la fața locului, constituită din specialiști, care să verifice eventualele nelegalități, nu s-a ținut de cuvânt. ”A venit și la ședința de data trecută să ne spună că nu a știut nimic. Dar după cum se poartă clar e pe mână cu acești”, a spus un apahidean.
Primarul comunei Apahida nu a participat la discuția cu localnicii, motivând că se află la un medic. Fati a spus că va purta o discuție cu oamenii, în cursul zilei de luni, la sediul Primăriei Apahida.
La fața locului au fost prezenți doar doi consilieri locali, Tudor Oros și Vălean Răchișan. Timp de trei secunde a trecut și consilierul Viorel Nacu, dar acesta a plecat repede motivând că trebuie să își ia medicamentele după care nu s-a mai întors.
Ziardeapahida.ro a aflat că, PNL Cluj a trimis un ordin la PNL Apahida de a nu se implica și nici de a susține protestele localnicilor, mai ales că decizia de relocare a țiganilor de la Pata Rât este semnată de Emil Boc, iar banii din proiectul european sunt coordonați de liberalul Zoli Coroian.
Consilierii locali Tudor Oros și Vălean Răchișan au precizat că ei au fost aleși de oameni și trebuie să îi reprezinte pe aceștia, dincolo de obscure interese de partid. Cei doi au precizat că vor iniția o hotărâre de consiliu local prin care vor interzice construcția de blocuri între case. ”Să vedem acum cine ține cu oamenii și cine nu. Primarul a spus că nu a putut conduce Apahida din cauza consiliului local. Să vedem acum, care din consilieri vor vota pentru și care împotrivă. Să trecem dincolo de mafia imobiliară și să vedem cine susține, și cine nu, această mafie”, a precizat consilierul local Vălean Răchișan.
Prezentă la discuții a fost și doamna Mia Antal, asistentă medicală la grădinița din Apahida, care de mai bine de doi ani se luptă cu mafia imobiliară din comună. Mia Antal a criticat faptul că liberalii din Apahida, deși au propus un proiect de a se interzice construirea de locuințe colective între case, acum nu mai zic nimic. ”Aici este esența, domnilor. Dacă se va adopta un proiect privind interzicerea construirii de blocuri sau locuințe colective între case, atunci, pe viitor, astfel de povești nu vor mai avea loc”, a spus Mia Antal.
Localnicii din Apahida au precizat că vor trece la măsuri mai extreme cum ar fi inițierea unui referendum pentru demiterea primarului, dacă acesta nu se va implica pentru a le apăra interesele dar și pichetarea sediului Inspectoratului de Stat în Construcții și cel al Primăriei Apahida.