Miercuri, în jurul orei 12.00, primarul din Apahida, Grigore Fati a fost văzut în timp ce intra în sediul DNA Cluj.
Surse judiciare spun că primarul a fost chemat pentru a fi audiat ca și martor, într-un dosar de corupție care se referă la achiziția unor bunuri de către Primăria Apahida, în perioada anilor 2008-2012. În perioada respectivă, Grigore Fati a fost viceprimar al comunei Apahida.
Potrivit acelorași surse în dosar există mai multe informații legate de achiziția unor bunuri, între care, culmea, felicitări în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Aceleași surse mai susțin că și alți funcționari din Primăria Apahida au fost chemați la audieri sau vor fi chemați la audieri.
DNA a mai descins la Primăria Apahida, în urmă cu câteva luni și a ridicat acte care se referă la construcția pistei de biciclete.
Sursele judiciare mai spun că dosarul penal privind achiziția de bunuri a pornit de la un raport de audit, solicitat de Grigore Fati, la preluarea mandatului in 2012. Aceleași surse mai susțin ca în dosar nu este niciun inculpat. Pentru moment!
Vom reveni cu amănunte!