Cum a vândut secretarul David un teren cu aproape o jumătate de milion de euro

La Apahida, în toate mandatele trecute ale unor primari generoși, funcţionarii publici, cu funcţii de conducere, angajaţi la Primăria Apahida, au făcut afaceri cu terenuri.


Ziardeapahida.ro vă prezintă afacerea derulată de secretarul comunei, domnul Alexandru David în cursul anului 2007, în urma căreia acesta a încasat aproape jumate de milioân de euro. Alexandru David este secretarul comunei Apahida iar prin mâna lui trec toate actele comunei, pentru semnat şi avizat din punct de vedere juridic.

Ca să nu fim acuzaţi de partizanat politic vom lăsa ca actele să vorbească de la sine.

În data de 9 mai 2007, Alexandru David a primit în proprietate, ca moştenitor al defunctului Alexandru Chifor, un teren în suprafaţă de 2.900 de mp, prin titlul de proprietate nr. 3376/4256, emis de Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Potrivit unor surse credibile, înaintaşul lui David a deţinut un teren de 2.900 de mp, în zona Continit, situată deasupra Staţiei CFR Apahida, mai exact aproape de locul unde Nicolae Ceauşescu a a aterizat cu elicopterul înainte de 1989, cu ocazia unei vizite de lucru la Apahida.


Pentru că terenul în zonă nu a mai ajuns pentru toată lumea, comisia de judeţeană şi Camera Agricolă a Comunei Apahida au decis să reconstituie dreptul de proprietate, în altă zonă, mai exact în zona fostei ferme de pui de la Avicola. Terenul în care a fost reconstituit dreptul de proprietate a fost ocupat de Agenţia Domeniilor Statului, iar ulterior o parte mică a ajuns la mai câteva persoane fizice. În aceeaşi zonă, familia secretarului David, mai exact soţia acestuia şi cumnata, angajata Primăriei Apahida, mai deţin alte două terenuri valoroase. Cum a ajuns secretarul David să fie împroprietărit tocmai în terenurile Agenţiei Domeniilor Statului, nu se ştie. Cert este ca valoarea terenului de la Continit nici nu se poate compara cu valoarea terenului din zona ADS.

În acelaşi an 2007, David Alexandru a vândut terenul pe care l-a primit în luna mai 2007, contra sumei de 406.000 de euro, societăţii comerciale Metel SRL. În prezent, pe terenul respectiv s-a construit un bloc.
david
Declaraţia de avere depusă de secretarul comunei Apahida, pentru anul 2008, nu a putut fi constultată pe portalul declaraţiilor de avere al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru a vedea dacă secretarul a declarat tranzacţia cu terenul respectiv.

Totuşi, un semn există în declaraţia de avere din 2009, când Alexandru David a deschis două conturi bancare, la BRD, unul de 148.000 de euro şi un altul de 150.000 de lei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s