Anul 2016 începe cu un mare scandal. Firma de salubritate, Strict Prest SRL, condusă de Eugen Vereș junior, a notificat Primăria Apahida că începând cu prima zi din an nu va mai ridica gunoaiele de la mai multe blocuri, unde locuiesc câteva sute de familii.
În urma acestei decizii, unilaterale, 26 de asociații de locatari vor rămâne cu gunoiul ”la ușă”. Reprezentanții firmei Strict Prest SRL, susțin că a luat decizia ca urmare a faptului că cele 26 de asociații de locatari au adunat restanțe considerabile, în sumă de 1.3 miliarde de lei vechi. ”Începând cu 01.01.2016, societatea noastră nu va mai presta servicii de salubrizare, până la achitarea integrală a integrală a debitelor. Cuantumul debitelor asociațiilor de mai sus este de aproximativ 1.350.000.000 lei”, se arată în adresa trimisă de cei de la Strict Prest către Primăria Apahida.
În ultimele trei luni ale anului 2015, fiecare proprietar de casă sau apartament din Apahida a fost obligat să achite o taxă specială de salubrizare în valoare de 12 lei/lună. În total, pentru cele trei luni, apahidenii au avut de achitat o taxă specială de salubrizare în valoare de 36 de lei.
Această soluție găsită de Primăria Apahida, pentru rezolvarea crizei gunoaielor a convenit de minune firmei Strict Prest. Primăria plătea lunar, firmei Strict Prest, suma aferentă celor aproximativ peste 5.000 de case și apartamente din comuna Apahida. Un simplu calcul ne arată că societatea a încasat în jur de 180.000 de lei, de la Primăria Apahida. În acest timp, Primăria Apahida nu a reușit să încaseze de la localnici decât echivalentul a 30.000 de euro, adică 135.000 de lei. Diferența de aproape 45.000 de lei rămâne pentru moment o gaură la bugetul local.
Din informațiile obținute de ziardeapahida.ro, primarul Grigore Fati ar fi dispus convocarea administratorilor asociațiilor de locatari în cauză la o ședință care urmează să aibă loc în data de 6 ianuarie la sediul Primăriei Apahida.
Pentru moment situația pare fără rezolvare, deoarece consilierii locali PNL au anunțat că nu vor mai vota pentru impunerea taxei speciale de salubritate, din mai multe motive. Primul dintre motive, susține consilierii PNL este legat de faptul că nu mai doresc ca Primăria Apahida să mai fie interpusă într-o relație pur comercială dintre o firmă prestatoare de servicii și cetățenii care sunt beneficiarii acestui serviciu. Al doilea motiv, susțin cei din PNL, este legat de paguba care se va face la bugetul local, dar și de cheltuielile foarte mari făcute de Primăria Apahida cu instituirea acestei taxe speciale.
Mai trebuie spus, că primarul Fati este nașul de cununie al directorului general de la firma de Strict Prest, Eugen Mircea Vereș.