Fostul primar al comunei Apahida, Grigore Fati, care a condus comuna din 2012 până în 2024, a reacționat după ce a fost acuzat de actualul primar, Cristina Belce, despre faptul că timp de 12 ai nu făcut mare lucru. Fati, de la PSD, spune că și-ar fi dorit și el o astfel de ”grea moștenire” de la predecesorul său, și o invită pe Cristina Belce, primarul actual din Apahida, la o dezbatere.

Reporter: Actualul primar al comunei Apahida, Cristina Belce, a declarat într-un interviu că, timp de 12 ani cât ați fost primar, „nu ați făcut nimic”, iar comuna ar fi fost „într-o negură totală”. Cum comentați această afirmație?
Fati Grigore: Da, am văzut și eu aceste declarații. Din păcate, ele se înscriu într-un tipar de comentarii care ignoră complet realitatea administrativă. Problemele pe care le invocă astăzi au fost moștenite în mare parte și au fost abordate gradual. Mă miră aceste afirmații, mai ales că ele vin la peste un an și jumătate de la preluarea efectivă a funcției de primar.
Reporter: La ce vă referiți mai exact?
Vreau să atrag atenția asupra unui fapt foarte clar: în perioada 2020–2024, doamna Cristina Belce a făcut parte din vechea administrație, nu din opoziție. A ocupat funcția de viceprimar, cu atribuții executive, nu o poziție decorativă. A fost implicată în decizii, în proiecte, în ședințele de lucru. Nu putem vorbi despre o administrație „în afara ei”.
Considerați că declarațiile doamei primar ignoră realitatea? Sau ce să înțeleagă oamenii?
Evident. Dacă vorbim despre lucruri care nu ar fi mers bine în ultimii ani, atunci vorbim despre o administrație din care a făcut parte. Nu poți fi viceprimar patru ani și apoi să te prezinți ca un observator extern.
Doamna primar vorbește despre greaua moștenire. Concret, ce ați găsit în momentul preluării mandatului, în 2012?
Ei bine, mi-aș fi dorit o asemenea moștenire de la precedesorul meu, și am să mă explic pe scurt. În 2012, comuna Apahida avea aproximativ 6 kilometri de rețea de canalizare. La finalul mandatului meu, rețeaua ajunsese la 120 de kilometri. Este o diferență majoră, documentată. La fel, în privința străzilor asfaltate: în 2012 existau aproximativ 7 de kilometri, iar în 2024 s-a ajuns la aproape 60 de kilometri.
Unde s-au concentrat aceste investiții?
În toate localitățile componente. Vorbim despre Dezmir, Sânnicoară, Pata, Corpadea, dar și despre Apahida. S-au realizat lucrări de canalizare, asfaltări, extinderi de rețele, exact acolo unde exista cerere și dezvoltare imobiliară accelerată.
Au existat și proiecte în zona socială și educațională?
Da. S-au modernizat școli și grădinițe, s-a început construcția creșei din Dezmir, s-a construit căminul cultural din Sânnicoară, grădinița de un milion de euro din Apahida, grădinița din Corpadea, creșa din Câmpenești, finalizată în timpul primului meu mandat, reabilitarea Căminelor Culturale din Apahida, Pata și Dezmir, și la modernizarea Parcului Mare din Apahida. De asemenea, s-au făcut investiții în extinderea rețelelor electrice și de apă.
Ce spuneți despre nemulțumirile legate de funcționarea primăriei?
Nemulțumiri există în orice instituție publică. Am încercat să profesionalizăm aparatul administrativ, dar este adevărat că o parte din personal a ajuns ulterior direct în subordinea noii conduceri. Continuitatea administrativă este un fapt, nu o opinie. Își manifestă nemulțumirea față de calitatea personalului din primărie dar o mare parte din personal îi era direct în subordine. Doamna Belce nu a venit niciodată cu propuneri de sancțiuni pentru acest personal, de ce? Vă spun eu de ce, deoarece personalul Primăriei cu unele mici excepții – nu există pădure fără uscături – este bine pregătit și dă dovada de profesionalism.
Cum ar trebui, în opinia dumneavoastră, evaluată această perioadă?
Prin fapte, nu prin etichete. Prin comparații reale: cum arăta comuna în 2012 și cum arată acum. Orice alt discurs este pur politic. Corect este însă să spun că apreciez faptul că doamna primar continuă cea mai mare parte a proiectelor inițiate de către mine și exemplific doar cu câteva situații: cel mai mare proiect din istoria comunei, cel de mobilitate, centrat pe asfaltări în Apahida, Pata și Dezmir, achiziția de autobuze și microbuze electrice. Documentațiile pentru atragerea finanțării au fost depuse în 2023, în mandatul meu. Asfaltarea din Câmpenești, unde studiul de fezabilitate a fost aprobat în Consiliul Local în ianuarie 2023. Dotarea școlii din Apahida, inclusiv o parte din achizițiile recente, semnate de către mine. Studiul de fezabilitate pentru o nouă grădiniță în Apahida. Sunt doar câteva din proiectele pe care le-am adăugat ”grelei moșteniri” pe care le-am lăsat doamnei primar. Pentru o mai bună aducere aminte și clarificare a celor afirmate, dacă tot nu a acceptat doamna primar dezbaterea în campania electorală, îi propun să o facem acum, strict pe probleme de administrație. Doamna să aibă toate documentele care există, eu doar cu memoria.
Un mesaj final pentru locuitorii comunei Apahida?
Să privească cifrele, proiectele și realitatea din teren. Dezvoltarea nu se face prin declarații, ci prin muncă administrativă constantă. Iar doamnei primar un mesaj să aibă grijă ce ”moștenire” va lăsa la finalul mandatului de primar.
