PNL Apahida a început operațiunea ”viza de flotant”. Totul are legătură cu alegerile locale

În cursul zilei de miercuri, mai mulți consilieri locali din cadrul PNL Apahida au postat pe paginile lor de socializare, regulamentul care se referă la ”operațiunea flotantul”.

Cu titlul ”nu lăsa pe alții să voteze pentru tine”, liberalii îi îndeamnă pe locuitorii din Apahida, care încă au buletine de Cluj, să își facă reședința în comună. Acest fapt le-ar da voie oamenilor să voteze în Apahida.

Demersul este făcut de un localnic și promovat intens în aceste de zile de liberali. Printre cei care au dat ”share” la acest demers este și consilierul local PNL, Florian Simion.

Astfel, potrivit fundației Pro Apahida, care are sediul pe strada Tudor Vladimirescu, din Apahida, cei cu drept de vot sunt îndemnați să își facă vize de flotant. Această metodă este des întâlnită în special la PNL, exemplul grăitor fiind comuna Mărgău, județul Cluj.

Casa din Apahida unde își are sediul Asociația Pro Apahida.

Cum votezi în Apahida la alegerile locale din 9 iunie 2024?

– Dacă ai domiciliul în Apahida, poți vota la secția de votare la care ești arondat, …

– Dacă nu ai domiciliul în Apahida, dar locuiești aici, vei putea vota în Apahida pe baza vizei de flotant DOAR DACĂ o vei obține până la data de 5 aprilie 2024, adică cu cel puțin 60 de zile înainte de data alegerilor (așa cum prevede articolul 14 din OUG nr. 21/2024 care reglementează comasarea alegerilor).

– Dacă ai deja viză de flotant în Apahida, dar îți expiră mai devreme de 9 iunie 2024, trebuie să obții reînnoirea ei până la data de 5 aprilie 2024, adică cu cel puțin 60 de zile înainte de data alegerilor.

– Dacă ai deja viză de flotant în Apahida și îți expiră după data de 9 iunie 2024, vei putea vota în Apahida pe baza vizei de flotant la alegerile locale din 9 iunie 2024.

Leave a comment